Strigatul umbrei

„Banuielile Olimpiei cu privire la starea de sanatate a lui Alex pareau de la o luna la alta tot mai intemeiate. Corpul sau atletic, frumos altadata, cu mersul elastic si tinuta dreapta ce-i dadea intotdeauna o prestanta aristocratica, parea sa cedeze. Cel mai mult o nelinistea faptul ca avea uneori momente depresive, de cadere in sine, in care dorinta lui de relationare se diminua semnificativ in favoarea unei replieri in sine, a unui soi de autism atenuat de care inca nu-si puteau da seama decat cei apropiati. Cat despre rateurile pe care uneori memoria incepea sa le dea, despre lapsusurile care apareau in momente importante, le punea pe seama oboselii. El insusi se plangea uneori de aceasta stare, dar Olimpiei i se parea ca este la moda sa te plangi de prea multa munca. Toti o fac, cu sau fara motive.

Odata i-a povestit cum, la un curs obisnuit, a uitat un termen pe care alta data il folosise fara probleme. Noroc ca i-a venit in minte un sinonim. „Sinonimul salvator”, spuse el, fortand un ton glumet. Alteori, Olimpia insasi a vazut cum la un vernisaj, a fost chiar nevoit sa-si lase o fraza neterminata, ascunzandu-si neputinta in spatele unui gest echivoc. Ratarile acestea si altele cate or mai fi fost, l-au speriat in asa masura incat a decis sa renunte si la cursul de antropologie si la acela de critic ocazional de arta. Iar cand a implinit varsta de pensionare, a renuntat si la munca din spital. Doar „Centrul” il mai tinea activ. Aici isi consuma energia si de aici ii mai veneau micile bucurii. A descoperit ca se poate face scoala si la scara redusa si cu mult folos.

In mod special ii placea sa le vorbeasca pacientelor despre carti, despre bucuria lecturii si despre binefacerile ei. In acea perioada fondul de carte al bibliotecii a crescut simtitor iar sertarul cu fisele cititoarelor era tot mai plin. Olimpia intelese ca cele mai multe dintre cartile pe care fetele le puteau gasi la biblioteca erau donatii din partea lui.