Soarele cenusiu este de fapt o tulburatoare poveste de dragoste, consumata pe fundalul manifestatiei maraton din Piata Universitatii din 1990, ce propune o incursiune intr-un trecut nu foarte indepartat, din care razbat destine, vise, sperante. Cartea este de fapt romanul unei generatii si al acelora dezbinati de conflictele inceputului anilor ’90, rezolvate adesea prin resemnare, oportunism, coruptie endemica sau emigrare. E o poveste dinamica, in care dramele personale si cele politice se suprapun: o carte despre alienare, prietenie si cautarea de sine. Cititorul e provocat prin alternanta intre planurile paralele ale naratiunii: evenimentele din 1990 sunt juxtapuse celor din prezent, intr-un fel de dialog care prelungeste si amplifica dramatismul, pentru ca, in final, dupa o serie de rasturnari de situatie, lucrurile sa se reaseze precum piesele dintr-un puzzle. Finalul lasa cititorul fara rasuflare.
Fragment din romanul „Soarele cenusiu al diminetii” de Adriana Gurau:
„Paul intelesese atunci ca salariul maica-sii n-avea sa-i ajunga ca sa acopere cheltuielile casei si ca trebuia sa-si gaseasca de lucru dupa ce avea sa-si ia diploma. Aceasta devenise o preocupare permanenta in ultimeze zile, macinandu-i gandurile.
– La ce te gandesti, batrane? ii zicea Tache, vazandu-l abatut.
– Suntem prima generatie care termina facultatea fara un loc de munca, ii scapa. Cu maica-mea in concediu de maternitate, va trebui sa tin casa. Cum o sa-mi gasesc serviciu?
Tache il batu pe umar, zicandu-i ca putea oricand sa i se alature in afaceri. In ultima vreme vindea tigari de contrabanda si isi extinsese punctele de desfacere la cateva din statiile de metrou mai importante, parand ca nu se grabea sa termine facultatea.
„De ce s-o termin?” ii spuse intr-o seara, la o bere, la Shorley, cand Paul il intrebase de ce nu se prezentase la niciun examen din sesiunea din iarna, „interesul meu e sa repet anul si daca-l pot repeta de mai multe ori, cu atat mai bine.”
Avea tot ce-i trebuia in camin ca sa-si poata vedea de treaba. Arabii lui erau in caminul de vizavi; administratorul era baiat de treaba si-l lasa sa faca ce dorea, contra unei sume generoase de bani; unde mai gasea el astfel de conditii? In special acum cand nimeni nu mai garanta nimanui locuri de munca?
Paul se simtea pierdut cateodata, gandindu-se la viitor: facea parte din prima generatie care avea sa termine facultatea dupa caderea comunismului si care avea sa iasa pe portile universitatii cu o diploma in buzunar cu care multi nu stiau ce sa faca. Daca ar fi recunoscut asta in fata lui Dan, prietenul lui l-ar fi acuzat ca regreta comunismul, ceea ce nu era deloc adevarat, insa cel putin generatiile anterioare aveau cumva siguranta zilei de maine. Era adevarat ca atunci intrau in functiune pilele si relatiile parintilor, care faceau tot posibilul sa-si transfere copiii, proaspat absolventi, cat mai aproape de casa, insa el nu avea pe nimeni care sa-i sara in ajutor si sa-i propuna o slujba decenta. Lui Dan ii era usor sa vorbeasca pentru ca venea dintr-o familie in care ambii parinti aveau relatii: maica-sa era o binecunoscuta actrita la Teatrul National si preda in plus, la Institutul de Teatru si Cinematografie, iar tatal, un cunoscut istoric si autor, preda la facultatea de istorie a Universitatii bucurestene.”
Fragment din romanul „Soarele cenusiu al diminetii” de Adriana Gurau:
„Paul intelesese atunci ca salariul maica-sii n-avea sa-i ajunga ca sa acopere cheltuielile casei si ca trebuia sa-si gaseasca de lucru dupa ce avea sa-si ia diploma. Aceasta devenise o preocupare permanenta in ultimeze zile, macinandu-i gandurile.
– La ce te gandesti, batrane? ii zicea Tache, vazandu-l abatut.
– Suntem prima generatie care termina facultatea fara un loc de munca, ii scapa. Cu maica-mea in concediu de maternitate, va trebui sa tin casa. Cum o sa-mi gasesc serviciu?
Tache il batu pe umar, zicandu-i ca putea oricand sa i se alature in afaceri. In ultima vreme vindea tigari de contrabanda si isi extinsese punctele de desfacere la cateva din statiile de metrou mai importante, parand ca nu se grabea sa termine facultatea.
„De ce s-o termin?” ii spuse intr-o seara, la o bere, la Shorley, cand Paul il intrebase de ce nu se prezentase la niciun examen din sesiunea din iarna, „interesul meu e sa repet anul si daca-l pot repeta de mai multe ori, cu atat mai bine.”
Avea tot ce-i trebuia in camin ca sa-si poata vedea de treaba. Arabii lui erau in caminul de vizavi; administratorul era baiat de treaba si-l lasa sa faca ce dorea, contra unei sume generoase de bani; unde mai gasea el astfel de conditii? In special acum cand nimeni nu mai garanta nimanui locuri de munca?
Paul se simtea pierdut cateodata, gandindu-se la viitor: facea parte din prima generatie care avea sa termine facultatea dupa caderea comunismului si care avea sa iasa pe portile universitatii cu o diploma in buzunar cu care multi nu stiau ce sa faca. Daca ar fi recunoscut asta in fata lui Dan, prietenul lui l-ar fi acuzat ca regreta comunismul, ceea ce nu era deloc adevarat, insa cel putin generatiile anterioare aveau cumva siguranta zilei de maine. Era adevarat ca atunci intrau in functiune pilele si relatiile parintilor, care faceau tot posibilul sa-si transfere copiii, proaspat absolventi, cat mai aproape de casa, insa el nu avea pe nimeni care sa-i sara in ajutor si sa-i propuna o slujba decenta. Lui Dan ii era usor sa vorbeasca pentru ca venea dintr-o familie in care ambii parinti aveau relatii: maica-sa era o binecunoscuta actrita la Teatrul National si preda in plus, la Institutul de Teatru si Cinematografie, iar tatal, un cunoscut istoric si autor, preda la facultatea de istorie a Universitatii bucurestene.”
Codul cartii: EIK978-606-711-628-1
