Cea mai ezitanta si mai recenta colaborare a lui Oigan este cu limba romana. S-a nascut in germana, s-a complacut in engleza si, de putini ani incoace, a inceput, pe langa texte de muzici in romana, sa scrie poezie.
Oigan a intrat tiptil pe teritoriul uneori bolovanos al limbii romane. A inceput sa scrie poezii, prozute, pe care le-a postat pe Facebook, in acelasi timp timorat de presiunea limbii si nabadios in continut. Prietenii l-au incurajat sa le publice, au zis ca, in ciuda impulsurilor contextuale in care au fost zamislite, aceste creatii merita un volum Iacata-l!
E greu de hotarat ce ar trebui de apreciat la omul acesta, care se numeste Eugen Nutescu, dar isi zice si i se spune Oigan. Daca-l asculti cantand, optezi pentru muzician; daca-i citesti versurile, inclusiv cele din antologia Poezia care canta, te lasi cucerit de poet; iar daca intri in vorba cu el – ceea ce nu e greu, pentru ca Oigan este insasi bucuria comunicarii, te simti vrajit de frumusetea demna a fiintei omenesti. Despre artistul Eugen Nutescu-Oigan nu sunt multe de spus: canta cu cateva trupe, pentru care si compune melodii, si scrie versuri, cu o nonsalanta cu adevarat pariziana. Daca vrei sa spui mai multe, atunci trebuie sa-ti sufleci mainile, sa-ti primenesti creierul si mintea, pentru ca e musai sa te ostenesti cu scrisul unei monografii. Si inca in doua sau trei volume.
Codul cartii: CVE978-606-44-0812-9
