Oranki. Amintiri din captivitate

In amintire staruie, rezemata de paduri, manastirea de la Oranki, de pe Volga de sus. Pe turlele vaduvite de cruci au incoltit si prins radacini mesteceni argintii. In locul lor, cand va veni Lumina, se va inalta pana la cer, semnul Biruitorului mortii. Intre zidurile crenelate, acolo, au fost auzite vaietele prizonienfor de razboi, iar foamea, frigul si suferintele au umplut cimitirul din Poiana Morii. In unele zile, rare, rasarea soarele si pentru noi; pe fetele noastre palide flutura o lumina nepamanteana. Dar orele acestea erau sarbatoare si insemnau popasuri, cand bei apa limpede si-ti tragi sufletul. Apoi padurile vuiau iarasi, ca marile razvratite. Zapezile se asezau ca niste ziduri de cetate si lagarul traia ceasuri de moarte. lernile erau fara sfarsit…
Langa umarul nostru simtim umarul celor ce au cazut. Peste tarana lor, noi punem ingenuncheri de heruvimi. – Parintele Dimitrie Bejan