O iubire neasteptata

Ma asteptam la o viata dedicata muzicii.

„Astazi ar trebui sa-mi faca cineva o perfuzie cu cafea. Nu stiu daca pot face asta. Liam a facut totul sa para foarte usor, dar mie imi vine sa sar de pe o stanca, fiindca nu am nici cea mai vaga idee ce se petrece aici. La inceput, cand am deschis usa cabinei de proba, am crezut ca e ceva perfect normal. Sa fie trandafiri rosii peste tot, adica. Pe fiecare suprafata din incapere, doar trandafiri rosii. Am crezut ca e un gest frumos din partea salii de concerte. Unul exagerat – da -, dar oricum, extrem de frumos.
Pana cand am auzit strigatele si zgomote de sticla sparta, asta am crezut. La mine acasa nu au avut loc niciodata acte de violenta. Tatal meu o adora pe mama, iar ea prefera sa fie picurata cu ceara in loc sa ridice vocea. In ceea ce-l priveste pe Mason, el se rastea doar la televizor. Asa ca fiorul asta pe care il simt acum pe sira spinarii ma cam nelinisteste si, sincera sa fiu, mi-e frica sa deschid usa.
Inspir adanc si incerc sa ma concentrez. Daca ar striga Peyton sau Elle de cealalta parte a usii, in general m-as descurca, fiindca stiu care e motivul crizelor lor, dar Liam… pe el nu pot sa-l inteleg.
Inaintea ochilor mei vad doar o explozie nervoasa. Liam tranteste de pereti vaza dupa vaza si injura de fiecare data cand vreuna se sparge. Josie are mainile ridicate si il implora sa se opreasca. Iar eu… stau aici si habar n-am ce trebuie sa fac.
Jimmy fuge pe langa mine, se arunca in fata lui Liam si il impinge inapoi pe scaun. Josie se napusteste asupra lui, plangand. Il imbratiseaza ca si cum cineva i-ar fi facut rau intentionat.
– Katelyn, du-te si cauta-l pe Harrison, spune Jimmy, gafaind.
Ma uit la Liam si la Josie; niciunul nu ma baga in seama, apoi il privesc din nou pe Jimmy care imi face semn sa plec. Le intorc spatele si plec, cu mapa stransa la piept, incercand sa-mi dau seama unde naiba il pot gasi eu pe Harrison.
Il caut pe scena. Il intreb si pe Tyler daca l-a vazut cumva. Bat la usa lui DeVon si constat ca nu e inauntru. La baie nu e nimeni. Nu e in camera verde unde sunt copiii, dar Quinn zice ca uneori vrea sa afle ce cumpara fanii. Minunat. Ii urmez sfatul lui Quinn si ma indrept spre holul principal. Acolo il vad imediat. Nu ai cum sa ratezi caciula. Nu conteaza ce culoare are, as recunoaste-o oriunde.”