Nuvela Nicaieri nu e ca in Oz face parte din seria Eliberarea tinutului Oz care anticipeaza aventurile din Dorothy trebuie sa moara!
Povestea lui Dorothy Gale, eroina principala a Vrajitorului din Oz de L. Frank Baum, a parut sa se incheie atunci cand fata din Kansas s-a intors acasa, la ferma saracacioasa a matusii Em si a unchiului Henry. Numai ca, atunci cand ai cutreierat prin magicul Tinut Oz si te-ai desfatat cu minunatiile sale, prafoasa prerie americana nu iti mai poate fi pe plac. Asa ca, atunci cand Dorothy primeste o pereche de pantofi rubinii fermecati de la Glinda, Vrajitoarea cea Buna de la Miazazi, nu poate rezista ispitei de a se reintoarce in taramul de basm. Tanara porneste intr-o noua aventura, una in care va afla ca magia si toti cei care o folosesc se schimba in permanenta. Si ca, uneori, e tare greu sa stabilesti ce este Bine si ce este Rau. Sau daca nu cumva pe tine insati te paste pericolul de a te preschimba, dintr-o nevinovata eroina, intr-o tirana nemilostiva, caci… NICAIERI NU E CA IN OZ!
Fragment din volumul „Nicaieri nu e ca in Oz. Eliberarea tinutului Oz” de Danielle Paige:
„Cand am intrat in marea sala de receptii a palatului, m-a izbit o imagine ciudata: matusa Em si unchiul Henry imbracati cu cele mai elegante haine din tot Tinutul Oz. Erau vesminte de matase si satin, iar gulerele le erau atat de inalte, incat nici nu puteau intoarce capul.
Nu numai hainele lor erau dichisite – se parea ca cineva considerase ca ar fi fost necesar sa le aranjeze si parul dupa ultima moda din Oz.
Parul unchiului Henry era adunat intr-un soi de triunghiulet caraghios, iar barba se termina intr-un unghi ascutit. Parul matusii Em, proaspat coafat intr-un coc la spate, fusese vopsit nuanta ridicola de verde-limeta, si era prins cu piepteni de smarald.
Nici bietul Toto nu scapase. Parea o uriasa bila de puf, iar blana lui ciufulita fusese uscata astfel, incat ajunsese acum la un volum dublu fata de cel normal. Cea mai mare jignire o reprezenta insa o funda de un verde stralucitor care ii fusese legata la gat.
Nu mi-am putut stapani un chicotit la vederea lor. Dupa standardele Tinutului Oz, aratau minunat, dar eu, una, nu eram deloc obisnuita sa-l vad pe unchiul Henry imbracat altfel decat in salopeta. Sau pe matusa Em fara rochia ei cenusie de muselina.
Toti s-au uitat urat la mine. Toto a marait.
Ozma a intrat in camera o clipa dupa mine.
– Vai, ce superb aratati! a exclamat ea cand i-a vazut. Ca niste membri adevarati ai curtii regale.
Amandoi i-au aruncat priviri manioase. Erau la fel de furiosi ca atunci cand alde Shifflett, care aveau ferma aflata cel mai aproape de noi, lasasera vacile libere si acestea calcasera in picioare pretioasele petunii ale matusii Em.
Mi-am impreunat mainile si am schimbat repede subiectul.
– Trebuie sa va spun ceva minunat! am izbucnit, vesela, sperand sa le transmit ceva din voiosia mea.
– Mi-ai adus o salopeta si niste cizme vechi de lucru? m-a intrebat unchiul Henry.
Am clatinat din cap, zambind cu gura pana la urechi.
– Ceva si mai frumos! Printesa Ozma i-a invitat pe Leul cel Fricos si pe Omul-de-Tinichea sa vina maine in vizita la palat.”
Codul cartii: LED978-606-793-397-0
