Monada ratiunii

Ce este scriitorul? Un ins care crede ca poate sa schimbe ceva in miscarea haotica a lumii, o biata fiinta care vrea sa transmita un „ecou” in pestera ignorantei, un simplu om care isi  doreste ca Binele sa invinga Raul Absolut. Ma rog, este un individ naiv, care crede ca poate sa transmita „sens si  speranta” unor semeni intru ratiune, care, de cele mai multe ori, au impresia ca exprimarea literara este rodul unor halucinatii de moment. Ce este scriitorul? Un izvor nesecat de idei, o campie plina cu flori salbatice, un cer impanzit de nori jucausi, ca focurile de artificii care spulbera intunericul noptii; un spirit liber care danseaza in jurul focului launtric… un simplu om. Care este boala sufletului? Bineinteles, ignoranta! Cea care se asterne ca o zapada acida peste pamantul temator, lipsit de vlaga in  asteptarea unui soare apus. Semintele n-au cum sa incolteasca intr-un teren arid, sau inghetat la nesfarsit. Exista vreun remediu? Cartile. Sunt singurele pastile care ne vindeca pe noi, oamenii, si, desigur, planeta muribunda care nu ne-a  gresit cu nimic, doar ne suporta  greselile  de mii de ani. Ce este scriitorul? Un nebun care emite idei greu de acceptat intr-o lume lipsita de uzul ratiunii. Un naufragiat pe o insula a singuratatii stilistice, un supravietuitor al vremurilor moderne, o amintire pentru generatiile viitoare.

Fragment din cartea „Monada ratiunii” de Lucian Ciuchita:
„LAGUNA SINGURATATII
A VREA
N-am avut timp sa rastorn lumea, sa-i limitez miscarea haotica si intempestiva, s-o pun pe-o linie de plutire deasupra apelor involburate si nesigure.
Am avut vreme doar pentru mine, sa pot gusta doar amareala fructelor necoapte si meschin impartite intre suisuri si coborasuri, am ramas pe loc intr-o forma initiala de miscare stopata de greutatea timpului pierdut.
Mi-am dorit sa inving gravitatia si muntii de praf stelar, sa-i lansez pe orbita vietii si a intalnirii efemere cu picatura de antimaterie, in focuri de artificii impanzite pe cer, sa-mi lumineze calea spre nemurire si intelegere.
Sunt un imperfect in miscari, dar echilibrat in dorinte si idealuri, nu-mi doresc decat sa intelegem ce este cu noi si ce ne face diferiti in expansiunea Universului.
Ai vrea sa privesti prin ochii unui copil cum apune Soarele?
Cuvintele au sensuri, iar sensul imbraca o forma simbolica de exprimare si de inmagazinare a cunostin- telor pe care le intalnesti la tot pasul.
Ma inalt spre piscurile intelegerii umane si ma cobor in adancurile libertatii prost intelese, sunt marginalizat doar de propria perceptie, traiesc o stare neclara!
Ce ne face mai diferiti sau mai fericiti?
Raspunsul este complex, ca si ambiguitatea scrisului in sine, il intelegi in functie de asiduitatea formarii tale ca individ cu personalitate marcanta si nivel ridicat de constiinta!
Suntem copiii destinului sau fatalitatea n-are decat rolul de a ne face sa ne lamentam cu o oarecare detasare si cu o lasitate prea usor acceptata?
Ce este mai usor si mai linistitor: sa crezi in ceva sau sa intelegi de ce nu poti sa crezi? Ideile apar si dispar cu viteza cosmica, revin in atentie in functie de importanta momentului care trebuie marcat in constiinta colectiva. Cine dicteaza ce este bine pentru mine si de ce nu sunt ascultat cand pot sa aleg intre „bine” si „si mai bine”?
Teoria raului mai mic imi da fiori, suntem  atat de lipsiti de imaginatie, incat acceptam orice fara sa realizam ca ucidem progresul si libertatea de exprimare! Cand te inchizi in tine, ideile se „coc” si simti cum erup intr-un alt plan al existentei, ele pleaca obosite de melancolia ta si se strecoara in oceanul tacerii si al meditarii.”