Ivan Ilici este un barbat de varsta mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. Dupa un accident banal, el constata ca il asteapta o moarte prematura, pe care o considera o teribila nedreptate. Fata in fata cu propria mortalitate, Ivan incepe sa puna la indoiala tot ceea ce credea despre sensul vietii.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodopera a realismului psihologic, o examinare intensa si emotionanta a mortii si a cailor de obtinere a izbavirii.
La prima vedere, fictiunea lui Tolstoi pare infectata de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atat de puternica, de clara, incat ea transcende universalul si lasa in urma ideile oricarei religii. In ultima instanta, ce-l framanta pe ganditorul Tolstoi depaseste ordinea estetica sau morala; miza scrierilor sale este alta, Viata si Moartea. – Vladimir Nabokov
Fragment din cartea „Moartea lui Ivan Ilici si alte povestiri” Lev Tolstoi:
„Istoria trecuta a vietii lui Ivan Ilici fu cea mai simpla, obisnuita si ingrozitoare.
Ivan Ilici a murit la patruzeci si cinci de ani, fiind membru al Curtii de Apel. Fusese fiul unui functionar care facuse la Petersburg, pe la tot felul de ministere si departamente, acea cariera care ii duce pe oameni in acea pozitie din care, desi se vede clar ca nu sunt buni sa indeplineasca o functie serioasa, totusi, din cauza slujbei lor indelungate, trecute, si a rangurilor, nu pot fi alungati si de aceea primesc niste posturi fictive, inventate si niste mii de ruble, deloc fictive, de la sase la zece, cu care traiesc pana la adanci batraneti.
Asa fusese consilierul secret, lucrator nefericit la numeroase institutii inutile, Ilia Efimovici Golovin. Avea trei fii. Ivan Ilici fusese al doilea. Cel mare urmase aceeasi cariera ca si tatal, numai ca la un alt minister, si se apropia deja vertiginos de acea varsta in serviciu cand salariul e incasat in virtutea inertiei. Cel de-al treilea fiu era un ratat. In toate locurile in care fusese se facuse de ras si acum lucra la caile ferate: si tatal lui, si fratii, si mai ales sotiile lor nu numai ca nu aveau placere sa se intalneasca cu el, dar nici nu-si amintea de existenta lor fara vreun motiv. Sora era casatorita cu baronul Gref, tot functionar din Petersburg, ca si socrul. Ivan Ilici era le phoenix de la famillei, cum se spunea. Nu era asa de sever si de ordonat precum cel mare, si nici asa de neputincios, precum cel mic. Era undeva pe la mijloc intre ei – un om inteligent, vioi, placut si cuviincios. Facuse studii de drept impreuna cu fratele cel mic. Mezinul nu terminase si fusese exmatriculat din clasa a cincea, dar Ivan Ilici terminase cu bine cursurile.”
Codul cartii: LIT978-606-33-3475-7
