Marile bucurii si marile tristeti

Silentioasa, dar profund miscatoare, aceasta e o carte a solitudinii si a contemplatiei. In raportul dintre bucurii si tristeti, asa cum insusi autorul l-a asezat in titlu, tristetile domina prim-planul, ca o calitate aparent mai prezenta si mai solida a lucrurilor. Cu toate acestea, in timp ce tristetea capata in carte dimensiuni ontologice, bucuriile sunt si ele vizibile, izolate, dar stralucitoare, ca niste scantei. Suficient, daca pot sa indraznesc, ca sa impiedice esecul final al fiecaruia dintre eroii lui Cupsa. E un punct bun de plecare pentru a dezvalui o literatura din pacate necunoscuta noua, dar care cu o usurinta dureroasa devine si a noastra, ca un partener minunat si nesolicitat, care in tot acest timp ne-a asteptat cu rabdare. – Srdan Srdic

E ceva care nu poate fi spus niciodata, nu pana la capat, nu pana la punctul final sau in dimensiunea completa. In buna traditie a parintilor mei ardeleni, am fost invatat ca marile bucurii si marile tristeti nu se manifesta in public. Dar e mai mult decat o regula de buna purtare. Chiar si in fata celor apropiati ratam sa ne spunem acel ceva, fie ca e vorba de un gand, de o traire sau de adevarul nostru individual. Cuvintele se imping in fata unele pe altele, starile se erijeaza in altele, se deghizeaza, fac piruete sau se topesc pur si simplu ca sa scape de marturisire. Fara sa mintim. Pentru ca si daca am reusi sa ne spunem tot, in urma celei mai adanci emotii, sau chiar nascandu-se din impartasirea ei, mai ramane ceva. Iar acel ceva ne face sa fim, de fapt, singuri cu ceilalti, singuri si ei. – Augustin Cupsa