Epicur si epicureismul antic

Mai este oare relevant Epicur pentru omul modern? Mesajul sau mai poate spune azi ceva omului interesat de cunoastere, etica si cultura, dar aflat in afara unei sfere inguste de specialisti si iubitori ai Antichitatii? Cred ca avem cateva motive esentiale pentru a raspunde afirmativ. Mai intai, sunt sanse bune ca a sa combinatie inteleapta de hedonism si ascetism sa aiba, daca e cunoscuta si inteleasa bine, un ecou la omul modern. El ne arata ca putem fi fericiti, traind placut si totodata intelept si drept, protejati astfel de excese care conduc inevitabil la suferinte. Apoi, Epicur ne invata sa fim autonomi si ne asigura ca putem sa ne alegem viata in chip optim – exista libertate si putem fi oameni liberi aproape in orice conditii si oricum ar cadea sortii. In al treilea rand, filozoful Gradinii ne mai reaminteste un lucru de pret pe care aproape ca l-am uitat, dominati cum suntem de universala indiferenta: prietenia. Lectia fundamentala a filozofiei grecesti este ca, departe de a fi un moft academic si o trasnaie teoretica mai mult sau mai putin subtila, filozofia reprezinta alegerea unui mod de viata optim si coerent. Filozofia antica e, asadar, un fel de soul-building, iar nuanta aparte pe care o adauga Epicur acestei invataturi e urmatoarea: nu va crispati, separandu-va cu aroganta de orice este comun; in plus, purtati-va grijuliu si omeneste deopotriva cu cei din jur si cu voi insiva si, nu uitati, mai si radeti! E mult, e putin, e nimic, e esential? Cititorul sa decida. – Andrei Cornea

Cine nu se multumeste cu putin, acela nu se multumeste cu nimic. – Epicur, 240, 3