Carismaticul ofiter de politie Mihail Verbitchi pleaca intr-o misiune intr-un oras din Transilvania pentru a investiga disparitia trupului inhumat al tinerei Magdalena Boicescu, sotia unui reputat profesor. Acuzatiile planeaza asupra profesorului banuit ca si-ar fi omorat sotia din gelozie, dar cercul suspectilor se mareste pe masura ce capitanul Verbitchi isi desfasoara ancheta. Ceea ce ajunge sa descopere ii zguduie din temelii intregul sistem de valori. Bine ascuns in spatele unei false identitati, adevaratul vinovat este ros de o dragoste care a traversat veacurile. Oare Mihail Verbitchi va face fata provocarii?
O intriga politista cu elemente de supranatural in rama unui roman istoric, cartea reuneste cinci povesti de dragoste, urmarind obsesia controversatului, dar seducatorului personaj Dracula pentru femeia iubita, obsesie care infrunta spatiul si veacurile.
Nicole Dutu s-a nascut si a copilarit la Braila. Dupa licenta in actorie, atrasa de literatura, a inceput sa scrie teatru. A debutat cu o piesa pusa in scena de Radu Afrim, a urmat apoi o nominalizare la Premiile UNITER, iar pasiunea pentru scris a facut-o sa urmeze studii de Literatura universala si comparata la Universitatea Bucuresti. A absolvit masterul de Scriere creativa la City University Londra, unde a avut sansa de a studia cu autori recunoscuti, apreciati prin importante premii literare. A lucrat ca reporter si prezentatoare de stiri si a interpretat o serie de roluri in film si televiziune. Cum l-am invins pe Dracula este romanul sau de debut.
Fragment din cartea „Cum l-am invins pe Dracula” de Nicole Dutu:
O intriga politista cu elemente de supranatural in rama unui roman istoric, cartea reuneste cinci povesti de dragoste, urmarind obsesia controversatului, dar seducatorului personaj Dracula pentru femeia iubita, obsesie care infrunta spatiul si veacurile.
Nicole Dutu s-a nascut si a copilarit la Braila. Dupa licenta in actorie, atrasa de literatura, a inceput sa scrie teatru. A debutat cu o piesa pusa in scena de Radu Afrim, a urmat apoi o nominalizare la Premiile UNITER, iar pasiunea pentru scris a facut-o sa urmeze studii de Literatura universala si comparata la Universitatea Bucuresti. A absolvit masterul de Scriere creativa la City University Londra, unde a avut sansa de a studia cu autori recunoscuti, apreciati prin importante premii literare. A lucrat ca reporter si prezentatoare de stiri si a interpretat o serie de roluri in film si televiziune. Cum l-am invins pe Dracula este romanul sau de debut.
Fragment din cartea „Cum l-am invins pe Dracula” de Nicole Dutu:
„Seara, cand am coborat scarile sa merg la teatru, in holul hotelului, era cat pe-aci sa ma izbesc de un barbat pe care eram sigur ca-l mai vazusem in acest hotel, in timpul ultimului voiaj pe care il facusem la Londra, in urma cu cinci ani. Barbatul vorbea cu un grup de persoane. Ma privi insistent. Mergeam cu amicul meu, Alfred, la teatrul Lyceum, care se afla in apropierea hotelului meu, tot pe Wellington Street, unde in seara aceea se juca piesa Ravenswood, cu actorii Henry Irving si Ellen Terry.
Sala cu loje elegante, distribuite circular, avea o capacitate de peste 2.000 de locuri. Teatrul gemea de lume si fiecare isi ocupa locul in sala, in functie de pozitia lui sociala. In galerie si in sala stateau clasele mai modeste, lojele apartineau aristocratiei si oamenilor influenti ai Londrei. Exista si o multime de standees, formata mai ales din femei, carora li se permitea accesul dupa ce intra toata lumea.
Eu cu Alfred ocupam amandoi o loja. Prietenul meu bause ceva inainte de spectacol, caci mirosea intepator a alcool si avea o dispozitie foarte jucausa. Nu prea potrivita pentru a urmari o piesa de aproape trei ore. Chiar imi propuse sa mergem sa bem ceva, dar l-am rugat sa ma ierte ca-l refuzam, caci eu, in salbatica Valahie, nu aveam unde sa vad asemenea minunatii de spectacole. Se uita in fata, intr-un punct fix, si il pufni rasul.
– Ce e? am zis eu. Razi de mine, ca traiesc intr-o tara de salbatici?
– Ah, nu, zise el, ma uitam la Lordul Douglas, ca si-a adus metresa la teatru.
Ca sa trag de timp pana la inceperea spectacolului, m-am prefacut ca intru in jocul lui.
– Care, care? am intrebat eu, mimand interesul.
– Il vezi pe tipul robust, cu jacheta neagra cu epoleti, urat ca pacatul? E Lordul Douglas. Femeia de langa el, cea care-si tine binoclul la ochi, e metresa lui.
Atunci am vazut o femeie in rochie de culoare liliachie, care-si tinea la ochi, cu mana, in joaca, un tip de binoclu cu maner.
– Ea e cea mai barfita femeie din Londra. Iar lordul, cel mai hulit, dar si cel mai invidiat barbat. Cand ea o sa-si coboare binoclul, o sa intelegi de ce.
Intr-adevar, dupa cateva minute, femeia isi lasa bratul in jos si astfel am putut sa-i vad fata. Era spectaculos de frumoasa, cu trasaturi delicate si o cascada de bucle aramii.
– Nu-i asa, ma inghionti Alfred, ca are un chip adorabil?
– Da, am recunoscut eu.
– De cate ori o vad, imi zise el, simt o fierbinteala in toate madularele.
Spectacolul intarzia sa inceapa. Lumea inca se vanzolea prin sala, cautandu-si locurile. Alfred isi lasase coatele sa-i alunece pe genunchi, semn ca alcoolul isi facea efectul, si se holba la femeie. Ca sa-l fac sa-si mai ia ochii de la ea, am inceput sa-i pun intrebari.
– Si zici ca tipul ala e cel mai hulit?
– Care tip? ma intreba el, uitandu-se la mine cu nedumerire, intrerupt din reveria lui.
– Lordul Douglas, sotul femeii, am adaugat eu.
– Dar nu e sotul, nu ti-am zis?! Ea e metresa lui. A cules-o din imprejurimile parohiei St. Bride. Acolo se prostitua. Pe sotia lui batrana, care i-a facut cinci copii, a exilat-o la domeniul lor de la tara, in Hertfordshire.
– Aha, am zis eu, prefacandu-ma interesat si rugandu-ma sa se stinga luminile mai repede si sa inceapa spectacolul.
– Si cand te gandesti ca a luat-o in zdrente, cica avea si paduchi.
– Dar tu de unde stii?
– Stiu de la niste baieti fierari, care mi-au facut mie o lucrare, erau clientii ei. Lordul si-a pierdut in asa hal mintile dupa ea, se spune ca ar fi trecut printr-o lunga criza morala, pana cand intr-un final, a decis ca nu putea trai fara ea si a luat-o de pe strada. Am auzit ca ar avea si sifilis si ca lordul a dus-o la cei mai renumiti medici ca s-o trateze. N-a scapat de virus, dar il tine pe loc. Cu tratamente scumpe.
– Interesant, am zis eu.
– Toata lumea buna e la curent cu ereditatea incarcata a domnisoarei Polly Smith si pe la spate wel e barfit si hulit nevoie mare, insa lordul e dispus sa-si cheltuiasca toata averea ca sa spele pacatele metresei lui si sa inchida gura lumii. De aceea, da niste banchete exorbitant de scumpe la resedinta lor din Belgrave Square. De cand ma caznesc sa intru la o petrecere de-a lor! Pana la urma, tot o s-o am si eu, conchise Alfred, pe un ton plin de frustrare.
Sala cu loje elegante, distribuite circular, avea o capacitate de peste 2.000 de locuri. Teatrul gemea de lume si fiecare isi ocupa locul in sala, in functie de pozitia lui sociala. In galerie si in sala stateau clasele mai modeste, lojele apartineau aristocratiei si oamenilor influenti ai Londrei. Exista si o multime de standees, formata mai ales din femei, carora li se permitea accesul dupa ce intra toata lumea.
Eu cu Alfred ocupam amandoi o loja. Prietenul meu bause ceva inainte de spectacol, caci mirosea intepator a alcool si avea o dispozitie foarte jucausa. Nu prea potrivita pentru a urmari o piesa de aproape trei ore. Chiar imi propuse sa mergem sa bem ceva, dar l-am rugat sa ma ierte ca-l refuzam, caci eu, in salbatica Valahie, nu aveam unde sa vad asemenea minunatii de spectacole. Se uita in fata, intr-un punct fix, si il pufni rasul.
– Ce e? am zis eu. Razi de mine, ca traiesc intr-o tara de salbatici?
– Ah, nu, zise el, ma uitam la Lordul Douglas, ca si-a adus metresa la teatru.
Ca sa trag de timp pana la inceperea spectacolului, m-am prefacut ca intru in jocul lui.
– Care, care? am intrebat eu, mimand interesul.
– Il vezi pe tipul robust, cu jacheta neagra cu epoleti, urat ca pacatul? E Lordul Douglas. Femeia de langa el, cea care-si tine binoclul la ochi, e metresa lui.
Atunci am vazut o femeie in rochie de culoare liliachie, care-si tinea la ochi, cu mana, in joaca, un tip de binoclu cu maner.
– Ea e cea mai barfita femeie din Londra. Iar lordul, cel mai hulit, dar si cel mai invidiat barbat. Cand ea o sa-si coboare binoclul, o sa intelegi de ce.
Intr-adevar, dupa cateva minute, femeia isi lasa bratul in jos si astfel am putut sa-i vad fata. Era spectaculos de frumoasa, cu trasaturi delicate si o cascada de bucle aramii.
– Nu-i asa, ma inghionti Alfred, ca are un chip adorabil?
– Da, am recunoscut eu.
– De cate ori o vad, imi zise el, simt o fierbinteala in toate madularele.
Spectacolul intarzia sa inceapa. Lumea inca se vanzolea prin sala, cautandu-si locurile. Alfred isi lasase coatele sa-i alunece pe genunchi, semn ca alcoolul isi facea efectul, si se holba la femeie. Ca sa-l fac sa-si mai ia ochii de la ea, am inceput sa-i pun intrebari.
– Si zici ca tipul ala e cel mai hulit?
– Care tip? ma intreba el, uitandu-se la mine cu nedumerire, intrerupt din reveria lui.
– Lordul Douglas, sotul femeii, am adaugat eu.
– Dar nu e sotul, nu ti-am zis?! Ea e metresa lui. A cules-o din imprejurimile parohiei St. Bride. Acolo se prostitua. Pe sotia lui batrana, care i-a facut cinci copii, a exilat-o la domeniul lor de la tara, in Hertfordshire.
– Aha, am zis eu, prefacandu-ma interesat si rugandu-ma sa se stinga luminile mai repede si sa inceapa spectacolul.
– Si cand te gandesti ca a luat-o in zdrente, cica avea si paduchi.
– Dar tu de unde stii?
– Stiu de la niste baieti fierari, care mi-au facut mie o lucrare, erau clientii ei. Lordul si-a pierdut in asa hal mintile dupa ea, se spune ca ar fi trecut printr-o lunga criza morala, pana cand intr-un final, a decis ca nu putea trai fara ea si a luat-o de pe strada. Am auzit ca ar avea si sifilis si ca lordul a dus-o la cei mai renumiti medici ca s-o trateze. N-a scapat de virus, dar il tine pe loc. Cu tratamente scumpe.
– Interesant, am zis eu.
– Toata lumea buna e la curent cu ereditatea incarcata a domnisoarei Polly Smith si pe la spate wel e barfit si hulit nevoie mare, insa lordul e dispus sa-si cheltuiasca toata averea ca sa spele pacatele metresei lui si sa inchida gura lumii. De aceea, da niste banchete exorbitant de scumpe la resedinta lor din Belgrave Square. De cand ma caznesc sa intru la o petrecere de-a lor! Pana la urma, tot o s-o am si eu, conchise Alfred, pe un ton plin de frustrare.
– Ai innebunit, pai, n-ai zis ca are sifilis?
Alfred, insa, nu ma mai auzea. Isi rezemase capul de peretele lojei si visa. In timp ce Alfred imi povestea toate lucrurile acelea, ma simteam privit. Insistent. Ochii aceia patrunzatori ma fixau. Era barbatul din holul hotelului.
– Stii, cumva, cine e barbatul cu barbita roscata, din loja de vizavi, din dreapta? l-am intrebat pe Alfred, care deschise, intre timp, ochii.
– Acela cu lornion?
– Intocmai.
– Ah, da, e domnul Abraham Stoker, managerul si consilierul lui Irving. Nu rateaza niciun spectacol important.”
Codul cartii: LIB978-606-8814-25-4
