Cromatica poporului roman

Englezul Charles Boner, inamic declarat al nationalitatii noastre, dupa cum ne incredinteaza d. B.P. Hasdeu, nu se poate opri totusi de a admira cu entuziasm in urmatorul mod varietatea si gustul feluritelor tesaturi iesite din manele cele grosolane ale satencelor romane: „Colorile lucrate in unele parti ale Transilvaniei de catre muierile cele mai de rand – zice Boner – sunt atat de frumoase, incat ar putea servi drept podoaba pentru orice salon din Londra si din Paris. Gustul cu care tarancile aleg si distribuiesc colorile este admirabil; desemnurile, desi orientale in fond, sunt totusi absolut romanesti. Combinatiunea vapselelor si a liniilor este d-o varietate nemarginita, inventiunea lor se pare tot atat de usoara pentru tarance ca si executiunea acestor mozaicuri.”
Multi, citind aceste linii ale englezului Boner, poate ca vor sta in cumpana: sa le creada ori nu? Eu insa, din parte-mi, va asigur… ca ele nu contin nici mai mult nici mai putin decat cel mai simplu si curat adevar. Ba! Ceea ce a zis el despre romancele din Transilvania, cu tot dreptul ar fi putut zice si despre romancele din Bucovina, Banat, Moldova si Muntenia, caci si acestea se pricep tot atat de bine la alegerea si distribuirea colorilor ca si surorile lor din Transilvania.
O romanca niciodata nu va imbina, cand tese vreo scoarta sau alt obiect, doua colori care nu se potrivesc de fel una cu alta, nici nu va bate intr-o tesatura mai multa batatura din una si aceeasi coloare decat e de trebuinta, ci totdauna cauta sa fie cea mai mare armonie intre colorile ce le intrebuinteaza. – S. FI. Marian