Liviu Rebreanu (1885-1944) a fost un scriitor roman, director al Teatrului National, presedinte al Asociatiei Scriitorilor din Romania.
Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista „Luceafarul”, din Sibiu, condusa de O. Goga si de O. Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista „Convorbiri critice”, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la „Falanga literara si artistica”, condusa de M. Dragomirescu, functie pe care o va detine si la „Convorbiri critice”. In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.
Pana la aparitia primului sau roman, Ion (1920), a publicat cateva volume de nuvele ( Framantari, 1912 ; Golanii, 1916 ; Marturisire, 1916 ; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de Primul Razboi Mondial ( Catastrofa, Itic Strul-Dezertor, Calvarul).
Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului romanesc modern, a carui opera se caracterizeaza printr-o diversitate tematica, a surprins, in scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reusind sa prezinte viata in complexitatea ei sociala si psihologica. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura romana, Ion, si al primului roman de analiza psihologica din proza romaneasca, Padurea spanzuratilor.
Codul cartii: PRS978-606-9651-18-1
