In dimineata urmatoare, pentru prima oara de cand sedeam in fata lui [Bhagavan Ramana Maharshi] in sala, am incercat sa-i urmez invatatura si sa practic interogatia (vichara) „Cine sunt eu?”. Am crezut ca eu fusesem cel ce decisese. Nu am realizat de la inceput ca ceea ce m-a vitalizat si mi-a determinat schimbarea de atitudine a fost initierea prin privire. Auzisem intr-adevar numai vag de aceasta initiere si nu dadusem mare atentie celor auzite. Doar mai tarziu am aflat ca si alti discipoli avusesera experiente similare si ca aceste experiente le marcasera si lor inceputul adevaratei sadhana sub indrumarea lui Bhagavan.
Cu timpul iubirea si devotiunea mea pentru Bhagavan s-au adancit. Am inceput sa traiesc cu un ritm de fericire in inima, simtind binecuvantarea si misterul celui care era guru-ul meu, repetandu-mi ca pe un cantec de iubire ca el era guru-ul meu, legatura intre cer si pamant, intre Dumnezeu si mine, intre Existenta fara forma si inima mea. Am devenit constient de uriasa gratie a prezentei sale.
…Indrumarea lui fara cuvinte era perpetua, puternica si subtila. Poate ca suna ciudat pentru o minte occidentala, insa guru-ul invata prin tacere. Aceasta nu inseamna ca nu intentiona sa raspunda cu toata seriozitatea intrebarilor sincere, ci ca adevaratele invataturi nu constau in explicatii, ci in influenta prin tacere; alchimia lucra direct in inima. – Arthur Osborne
Ceea ce exista cu adevarat este doar Sinele. Lumea, sufletul individual si Dumnezeu sunt aparente in el, precum argintul in sidef; acestea trei apar si dispar simultan. Sinele exista acolo unde nu mai exista absolut de loc gandul „Eu”. Aceasta se cheama Tacere. Sinele insusi este lumea; Sinele insusi este „Eu”; Sinele insusi este Dumnezeu – totul este Sinele. – Sri Ramana Maharshi
Codul cartii: HER978-973-111-171-1
