Cel mai aproapele meu

Poezia scrisa de Raluca Lucia Cimpean e deseori intr-o pozitie-pe-prag, intre – spre exemplu – survenirea concreta a cotidianului si dimensiunea cautata, sperata si uneori inevitabila a lirismului si a spiritualului. E un lirism pe alocuri cu aer conservator, asumat ca atare, pentru ca e o poezie scrisa in mod evident mai putin in functie de mode si judecati de critic sau istoric literar, cit dintr-o postura de necesitate existentiala. O necesitate aproape fenomenologica, in care fara indoiala se poate intra si, cum ar spune Heidegger, locui. O poezie in care solitudinea pare decisiva si totusi totul se construieste – ca lume – intr-o relatie cu aproapele, ba chiar cu acest cel mai aproapele meu. O alteritate din care poate starui ecoul si e destul. – Horea Poenar