Intr-un satuc neinsemnat, din vara, de cand macii au inflorit, se petrec lucruri ingrozitoare. Toamna s-a lasat peste Iernati, e deja noiembrie, iar satenii trebuie sa tina piept tuturor relelor care se abat peste ei, tuturor necazurilor care par sa nu se mai sfarseasca…
El, tanarul Mircea Z., vaduv din iunie, de cand Ea si-a luat zilele subit, are de dus o viata pe care de-abia si-o mai poate inchipui. Dar cum o sa traiasca cand soarta i se opune cu atata indarjire? Se va hrani la nesfarsit din vise tulburi si dulci, ca sa nu piara…? Ce te faci cand ramai singur si peste tine sunt azvarlite atatea blesteme?
Pierderea fiintei iubite, molimi si moarte, animale cazute in chin, ciori insetate de sange, nebunie, intuneric, vise, maci si mult sange – pe toate le vei regasi in romanul Cand infloresc macii.
Fragment din cartea „Cand infloresc macii” de Mihai Stefan
„Imaginea sotiei mele, alba alaturi de macii rosii, era putemica. Era ca zapada proaspat astemuta intr-un codru, patata de sangele cald al caprioarei ciuruite de giont. Era ca o craiasa a iernii, cu o rochie aprinsa de focurile verii. Era ca o femeie prinsa sub blestemul mortii, dar infiorita sub binecuvantarea frumusetii.
Sanda, mama sa, a venit in lacrimi atunci cand nenorocirea i-a ajuns la urechi. A vegheat asupra fiicei necontenit, in cele trei zile. A jelit cu regret, cu noduri ce-o inecau la rastimpuri. Am vazut cum s-a cait in zecile de ore in care si-a scurs vinovatia de pe sufiet, in siroaie de apa sarata. Am auzit cum si-a cerut iertare de la fiica, in tacere, cum i s-a destainuit cu regrete si impovarari. I-am spus ca a fost iertata de mult si ca Victoria nu a scos-o nicio clipa de la inima sa.
Eftimie a venit si el la inmormantare, insa a intrat sa-si vada fiica cateva farame de timp – in prima seara si in ultima zi. Nu a plans, ci doar a ramas cu ochii rosii, tulburi, atintiti asupra fetei sale. Mi-a aruncat priviri pline de ura si dispret, scrutandu-ma ca pe un ucigas. Dar in acel timp, pentru mine nu a mai contat niciunul dintre gesturile sale.
Toata fiinta mea plutea in jurul ultimelor clipe alaturi de Victoria mea. Stand umil alaturi de ea, amintiri peste amintiri imi apareau rascolindu-mi constiinta. imi aduceam aminte de lucruri mici, de imagini simple si sterse, dar bine pastrate in cufar. Revedeam primii pasi usori facuti de ea in noua casuta batrana si neingrijita.”
