Cristina Ilias calatoreste mai degraba cu sufletul. De accea, tot ceea ce vede si filtreaza prin ochii, dar si prin structura ei de arhitecta, se regaseste pe hartie in irezistibila forma a unui puzzle colorat in care micile piese prind gust, savoare si culoare. Cristina calatoreste prin tara lor si scrie apoi, ca si cum ar fi calatorit prin tara sufletului ei. – Eduard Tone
Fragment din cartea „Calator prin tara lor „, de Cristina Ilias
„Starea de relaxare, lipsa de stres, bucuria de a fi agreabil, de altfel, aspecte cat se poate de normale si de necesare intr-o locatie de vacanta, si-au spus din nou cuvantul. Los Cristianos era aproape, dar cheul destul de departe, sansa sa ajungem la ora noua, inexistenta. Un telefon dat la timp a facut diferenta dintr-o zi ratata si una memorabila. Nicio problema – no pasa nada -, pornim cand sositi… si grupul ne-a primit fara niciun fel de ostilitate jumatate de ora mai tarziu, cand vantul a umflat panzele si goeleta de serviciu – mai erau doua acostate, la fel de spectaculoase – s-a avantat scartaind in largul marii. Toata din lemn, culoare ciresului, lustruita, strunjita, balustrade cu balustri, trei catarge, steaguri colorate si puntea pe doua niveluri plina de parame si cu o masa lunga de lemn masiv pe care ne-am primit pranzul flancata de cate un sir de banci pe fiecare parte; corespundea ideii pe care o avea despre o corabie clasica.
Cu putina imaginatie si amintirea catorva filme vazute, am trait iar sentimentul teleportarii; Columb, amiralul Nelson, Jonny Depp… in cazul de fata, in poveste, nu se punea si echipajul, o amestecatura vesela de reprezentanti ai catorva natii, in diverse stadii de varsta si curiozitate, mai toata lumea agatata de cate un aparat foto, vanand imaginea perfecta. Tarmul s-a indepartat de noi atat cat sa-i poti cuprinde intreaga desfasurare pe partea de sud-vest. Pamantul stancos crestea in inaltime spre centrul insulei, culminand, cum altfel, cu varful Teide. Cam asta trebuie sa fi vazut si Columb in drumul sau spre America inca nedescoperita, cand a facut escala aici, in Insulele Canare, doar ca imobiliarele nu erau atat de dezvoltate ca acum.
Aproape de apa, peste plajele de nisip alb, de data asta, navaleau hoteluri, vile, terase si piscine, inghesuindu-se toate unele in altele parca speriate de terenul stancos din spate si de norii plumburii ce sufocau inaltimile insulei, negand soarele stralucitor de deasupra marii, negand umbrelele de plaja, costumele de baie, cearsafurile intinse, si buna dispozitie. ”
Fragment din cartea „Calator prin tara lor „, de Cristina Ilias
„Starea de relaxare, lipsa de stres, bucuria de a fi agreabil, de altfel, aspecte cat se poate de normale si de necesare intr-o locatie de vacanta, si-au spus din nou cuvantul. Los Cristianos era aproape, dar cheul destul de departe, sansa sa ajungem la ora noua, inexistenta. Un telefon dat la timp a facut diferenta dintr-o zi ratata si una memorabila. Nicio problema – no pasa nada -, pornim cand sositi… si grupul ne-a primit fara niciun fel de ostilitate jumatate de ora mai tarziu, cand vantul a umflat panzele si goeleta de serviciu – mai erau doua acostate, la fel de spectaculoase – s-a avantat scartaind in largul marii. Toata din lemn, culoare ciresului, lustruita, strunjita, balustrade cu balustri, trei catarge, steaguri colorate si puntea pe doua niveluri plina de parame si cu o masa lunga de lemn masiv pe care ne-am primit pranzul flancata de cate un sir de banci pe fiecare parte; corespundea ideii pe care o avea despre o corabie clasica.
Cu putina imaginatie si amintirea catorva filme vazute, am trait iar sentimentul teleportarii; Columb, amiralul Nelson, Jonny Depp… in cazul de fata, in poveste, nu se punea si echipajul, o amestecatura vesela de reprezentanti ai catorva natii, in diverse stadii de varsta si curiozitate, mai toata lumea agatata de cate un aparat foto, vanand imaginea perfecta. Tarmul s-a indepartat de noi atat cat sa-i poti cuprinde intreaga desfasurare pe partea de sud-vest. Pamantul stancos crestea in inaltime spre centrul insulei, culminand, cum altfel, cu varful Teide. Cam asta trebuie sa fi vazut si Columb in drumul sau spre America inca nedescoperita, cand a facut escala aici, in Insulele Canare, doar ca imobiliarele nu erau atat de dezvoltate ca acum.
Aproape de apa, peste plajele de nisip alb, de data asta, navaleau hoteluri, vile, terase si piscine, inghesuindu-se toate unele in altele parca speriate de terenul stancos din spate si de norii plumburii ce sufocau inaltimile insulei, negand soarele stralucitor de deasupra marii, negand umbrelele de plaja, costumele de baie, cearsafurile intinse, si buna dispozitie. ”
Codul cartii: SPU978-606-8823-98-0
