In 1859, dupa ce a fost dat afara pe nedrept din armata, Patrick Sumner nu are alta alegere decit sa devina medic la bordul unei baleniere aflate in drum spre cercul polar. Dar cind, in mijlocul calatoriei, unul dintre musi este sodomizat si ucis cu brutalitate, Sumner devine fara voia sa detectiv. Curind va infrunta un rau mult mai mare decit intilnise in timpul asediului orasului Delhi: pe Henry Drax, harponier, sodomist, ucigas cu singe-rece, intruchiparea raului absolut. De fapt, nici unul dintre membrii echipajului de pe Volunteer nu este ceea ce pare, nici macar medicul nostru. Fiecare are secretele si intrigile lui, ii banuieste pe toti cei din preajma, iar expeditia de vinatoare se dovedeste, in realitate, o fatada pentru afaceri sinistre.
Fascinant si sclipitor prin enigmele sale, Apele Nordului pare rezultatul intilnirii dintre Joseph Conrad si Cormac McCarthy intr-un port prapadit, in timp ce se saluta cu o inclinare ursuza din cap. – Colm Toibin
Proza lui McGuire este plina de viata si prospetime, iar romanul sau incinta prin atmosfera de mister si prin originalitate. Poate ca la suprafata e scaldat in singe, insa in profunzime este strabatut de un curent de frumusete intunecata si inaltatoare. – The Spectator
Apele Nordului vorbeste despre legaturile dintre personaje, dar si despre relatia lor cu pustietatea arctica. Atunci cind nu se mai sprijina unii pe altii, marinarii de pe baleniera isi pierd puterea in lupta cu necuprinsa nepasare polara. In fata peisajului, ei isi vad neputinta, viata marunta, stapinita de demonul violentei. – The Guardian
Un roman care ne aduce aminte de limitele omului. – Martin Amis
Traducere din limba engleza si note de Alexandra Fusoi.
Finalist la Man Booker Prize 2016.
Fragment din romanul „Apele Nordului”, de Ian McGuire
„Patrund in Apele Nordului in ultima saptamana din iunie si, aproape in zorii zilei urmatoare, Black prinde prima lor balena. Sumner, trezit din somn de strigate si de tropaitul cizmelor pe punte, urmareste mersul vanatorii de la inaltimea gabiei. Vede primul harpon infigandu-se si balena ranita scufundandu-se. Douazeci de minute mai tarziu, o zareste ridicandu-se din nou, mai aproape de corabie, dar la aproape o mila de locul unde se scufundase prima data. Harponul lui Black, observa el prin luneta, inca mai atarna de flancul lat al balenei, iar sangele tasneste cu putere din pielea plumburie.
Barca lui Otto e cel mai aproape de ea acum. Vaslasii armeaza ramele, iar carmaciul indreapta barca inainte fara ezitare. Otto se ghemuieste la prova, strangand bine in maini coada de lemn a harponului. Cu un fornait zgomotos, ca de cal, ce se aude chiar si din locul unde sta Sumner in gabie, balena arunca un suvoi in V de aburi cenusii. Barca si echipajul nu se mai vad o vreme, dar cand apar din nou, Otto e in picioare, cu harponul cumpanit deasupra capului – varful e indreptat in jos si coada neagra despica piezis cerul posomorat. Din cuibul lui Sumner, spinarea balenei arata ca o insula scufundata, un gheb vulcanic zgrunturos de stanca itindu-se din valuri. Otto arunca harponul cu toata puterea, il infige adanc, pana la snurul mic, iar balena incepe imediat sa se zbata. Trupul i se incordeaza si prinde sa se miste spasmodic, aripile de cate opt picioare ale cozii ei enorme se ridica din apa si apoi se prabusesc la loc. Barca lui Otto e azvarlita salbatic incolo si-ncoace, iar vaslasii sunt aruncati de pe locurile lor. Balena se scufunda iar, insa numai pentru un minut. Cand iese la suprafata, celelalte barci s-au strans de jur imprejur: Cavendish e acolo, la fel si Black, si Drax. Inca doua harpoane sunt infipte adanc in flancul negru al balenei, apoi incep s-o impunga cu lancile. Balena e inca vie, dar Sumner vede ca nu mai are scapare. Cei patru harponieri ii strapung adanc carnea. Balena, inca rezistand fara speranta, sufla un nor de aburi fierbinti amestecati cu sange si muci. In jurul ei, apele izbite si patate de sange clocotesc si spumega.
Drax, in miezul haotic al macelului, se lasa cu putere pe capatul cangii si sopteste un sir de dezmierdari grosolane.”
Fascinant si sclipitor prin enigmele sale, Apele Nordului pare rezultatul intilnirii dintre Joseph Conrad si Cormac McCarthy intr-un port prapadit, in timp ce se saluta cu o inclinare ursuza din cap. – Colm Toibin
Proza lui McGuire este plina de viata si prospetime, iar romanul sau incinta prin atmosfera de mister si prin originalitate. Poate ca la suprafata e scaldat in singe, insa in profunzime este strabatut de un curent de frumusete intunecata si inaltatoare. – The Spectator
Apele Nordului vorbeste despre legaturile dintre personaje, dar si despre relatia lor cu pustietatea arctica. Atunci cind nu se mai sprijina unii pe altii, marinarii de pe baleniera isi pierd puterea in lupta cu necuprinsa nepasare polara. In fata peisajului, ei isi vad neputinta, viata marunta, stapinita de demonul violentei. – The Guardian
Un roman care ne aduce aminte de limitele omului. – Martin Amis
Traducere din limba engleza si note de Alexandra Fusoi.
Finalist la Man Booker Prize 2016.
Fragment din romanul „Apele Nordului”, de Ian McGuire
„Patrund in Apele Nordului in ultima saptamana din iunie si, aproape in zorii zilei urmatoare, Black prinde prima lor balena. Sumner, trezit din somn de strigate si de tropaitul cizmelor pe punte, urmareste mersul vanatorii de la inaltimea gabiei. Vede primul harpon infigandu-se si balena ranita scufundandu-se. Douazeci de minute mai tarziu, o zareste ridicandu-se din nou, mai aproape de corabie, dar la aproape o mila de locul unde se scufundase prima data. Harponul lui Black, observa el prin luneta, inca mai atarna de flancul lat al balenei, iar sangele tasneste cu putere din pielea plumburie.
Barca lui Otto e cel mai aproape de ea acum. Vaslasii armeaza ramele, iar carmaciul indreapta barca inainte fara ezitare. Otto se ghemuieste la prova, strangand bine in maini coada de lemn a harponului. Cu un fornait zgomotos, ca de cal, ce se aude chiar si din locul unde sta Sumner in gabie, balena arunca un suvoi in V de aburi cenusii. Barca si echipajul nu se mai vad o vreme, dar cand apar din nou, Otto e in picioare, cu harponul cumpanit deasupra capului – varful e indreptat in jos si coada neagra despica piezis cerul posomorat. Din cuibul lui Sumner, spinarea balenei arata ca o insula scufundata, un gheb vulcanic zgrunturos de stanca itindu-se din valuri. Otto arunca harponul cu toata puterea, il infige adanc, pana la snurul mic, iar balena incepe imediat sa se zbata. Trupul i se incordeaza si prinde sa se miste spasmodic, aripile de cate opt picioare ale cozii ei enorme se ridica din apa si apoi se prabusesc la loc. Barca lui Otto e azvarlita salbatic incolo si-ncoace, iar vaslasii sunt aruncati de pe locurile lor. Balena se scufunda iar, insa numai pentru un minut. Cand iese la suprafata, celelalte barci s-au strans de jur imprejur: Cavendish e acolo, la fel si Black, si Drax. Inca doua harpoane sunt infipte adanc in flancul negru al balenei, apoi incep s-o impunga cu lancile. Balena e inca vie, dar Sumner vede ca nu mai are scapare. Cei patru harponieri ii strapung adanc carnea. Balena, inca rezistand fara speranta, sufla un nor de aburi fierbinti amestecati cu sange si muci. In jurul ei, apele izbite si patate de sange clocotesc si spumega.
Drax, in miezul haotic al macelului, se lasa cu putere pe capatul cangii si sopteste un sir de dezmierdari grosolane.”
Codul cartii: POL978-973-46-6770-3
