In decembrie 1989 revolutia a invins. Comunismul a murit brusc, odata cu Ceausescu, uimind Europa si lumea intreaga.
Si chiar pe noi insine care am inteles tarziu ca am invins ara sa intelegem cum am reusit, de ce trebuia sa invingem si pentru cine era pregatita. victoria.
Ca intotdeauna ne-am repezit sa credem orice fara sa probam nimic, fara a pune prea multe intrebari, dar avand destule raspunsuri. Multe si false.
Apoi ne-am tot invartit in loc. Ne-am pus alte intrebari, total diferite de primele. Poate ca am indraznit prea usor sa uitam comunismul, felul lui de a trisa, de a minti si a strica totul si total.
Nici nu mai stiam bine ce putea fi, ne aminteam doar ca facea rau, lovea, mirosea urat si ne imbolnavea. Definitiv. De moarte. Ne lua speranta si in acelasi timp stergea urmele trecutului ca sa nu ne putem intoarce nici inapoi in timp, in noi insine, in memorie.
Era o lume inchisa, fara iesire, o inchisoare fara ferestre, un corp inert care nu mai simtea aproape nimic de prea mult timp. Vedeam chiar moartea la orizont. Dar pana la moarte mai era totusi un fel de viata. Urata, dar obligatorie, greu de dus pentru ca functiona fara reguli.
Fragment din volumul I al romanului „Anii cenusii: Viata la periferie” de Alex Maroiu
„Dupa discutia cu Nina, din care n-am inteles exact decat interdictia de a vorbi cu ceilalti, in mintea mea, misterul creat de legatura ciudata dintre tiganca, mama fratilor Neculai si Pusa a capatat proportii uriase. Mi se parea ca secretul meu, pe care nu l-am divulgat niciodata, avea rolul de a-mi garanta legatura cu Nina si greutatea unui juramant care imi asigura. fericirea.
Dar confuzia in care ma aflam, numita atunci secret, avea alta explicatie, una care definea boala de care suferea intreaga societate. Multimea secretelor venea si din obisnuinta de a nu vorbi care atragea dupa ea sansa de a nu gresi. Secretul ca mod de viata a fost una dintre primele notiuni invatate corect, inainte de a merge la scoala. Mai general, a tine secret inseamna sa fii mut. A fi mut, inseamna a nu vorbi insa nu insemna si a uita.
[…]
Intr-o societate plina de interdictii secretele devin omisiunile cu care comunicam, dublura invizibila a discutiilor care n-au loc niciodata, banuielile neclare despre ceea ce poate exista, locurile goale dintr-o fraza care nu spune nimic. Dupa ce m-am indragostit de Nina, ea mi-a incredintat primul ei secret si mi-a arata si locul unde il pastra, scorbura in care isi tinea caramelele. Daca mi-a incredintat secretul ei, atunci cu siguranta ca ma iubea.
Numai dragostea avea puterea de a divulga si deconspira, de a spune adevaruri, puterea ei universala invingea toate riscurile ascunse in umbra secretelor nascute de comunism. ”
Si chiar pe noi insine care am inteles tarziu ca am invins ara sa intelegem cum am reusit, de ce trebuia sa invingem si pentru cine era pregatita. victoria.
Ca intotdeauna ne-am repezit sa credem orice fara sa probam nimic, fara a pune prea multe intrebari, dar avand destule raspunsuri. Multe si false.
Apoi ne-am tot invartit in loc. Ne-am pus alte intrebari, total diferite de primele. Poate ca am indraznit prea usor sa uitam comunismul, felul lui de a trisa, de a minti si a strica totul si total.
Nici nu mai stiam bine ce putea fi, ne aminteam doar ca facea rau, lovea, mirosea urat si ne imbolnavea. Definitiv. De moarte. Ne lua speranta si in acelasi timp stergea urmele trecutului ca sa nu ne putem intoarce nici inapoi in timp, in noi insine, in memorie.
Era o lume inchisa, fara iesire, o inchisoare fara ferestre, un corp inert care nu mai simtea aproape nimic de prea mult timp. Vedeam chiar moartea la orizont. Dar pana la moarte mai era totusi un fel de viata. Urata, dar obligatorie, greu de dus pentru ca functiona fara reguli.
Fragment din volumul I al romanului „Anii cenusii: Viata la periferie” de Alex Maroiu
„Dupa discutia cu Nina, din care n-am inteles exact decat interdictia de a vorbi cu ceilalti, in mintea mea, misterul creat de legatura ciudata dintre tiganca, mama fratilor Neculai si Pusa a capatat proportii uriase. Mi se parea ca secretul meu, pe care nu l-am divulgat niciodata, avea rolul de a-mi garanta legatura cu Nina si greutatea unui juramant care imi asigura. fericirea.
Dar confuzia in care ma aflam, numita atunci secret, avea alta explicatie, una care definea boala de care suferea intreaga societate. Multimea secretelor venea si din obisnuinta de a nu vorbi care atragea dupa ea sansa de a nu gresi. Secretul ca mod de viata a fost una dintre primele notiuni invatate corect, inainte de a merge la scoala. Mai general, a tine secret inseamna sa fii mut. A fi mut, inseamna a nu vorbi insa nu insemna si a uita.
[…]
Intr-o societate plina de interdictii secretele devin omisiunile cu care comunicam, dublura invizibila a discutiilor care n-au loc niciodata, banuielile neclare despre ceea ce poate exista, locurile goale dintr-o fraza care nu spune nimic. Dupa ce m-am indragostit de Nina, ea mi-a incredintat primul ei secret si mi-a arata si locul unde il pastra, scorbura in care isi tinea caramelele. Daca mi-a incredintat secretul ei, atunci cu siguranta ca ma iubea.
Numai dragostea avea puterea de a divulga si deconspira, de a spune adevaruri, puterea ei universala invingea toate riscurile ascunse in umbra secretelor nascute de comunism. ”
Codul cartii: SCR978-606-674-115-6
