Tresariri critice. Dezmortiri literare
Poate a sosit momentul cand critica ar trebui sa se multumeasca a fi simplul ecou scris al unei tresariri; nici mai mult, nici mai putin… – Ovidiu Pecican
De la critica la critica nu e decat un pas. Si lucrurile stau astfel pentru ca tot un pas desparte si o lectura de alta lectura. Ca este vorba despre distante in timp si spatiu ori de altele, de la un nivel la urmatorul, ramane un fapt. Dar astfel stand lucrurile, scrutarea paginii poate conduce la reactii aproape viscerale; emotionale, in orice caz.
…
…M-am gandit, prin urmare, ca poate a sosit momentul cand critica ar trebui sa se multumeasca a fi simplul ecou scris al unei tresariri; nici mai mult, nici mai putin. Ar face oare o asemenea dispunere in peisaj a actului critic o mai buna impresie beneficiarilor lui imediati, jurnalistii literari si autorii? A continua sa crezi ca aceia care vor deschide pagina de critica dintr-o publicatie ori cei ce vor merge cu volumul tau acasa sunt cititorii obisnuiti ai gazetelor literare pare o mare autoiluzionare in momentul de fata. Tirajele scad, si la carti, si la magazinele culturale tiparite, lumea trece indiferenta spre alte tentatii, asa ca ajungi sa te bucuri ca o redactora sefa convinsa in sinea ei ca nu stii sa scrii, ca nu citesti si ca, oricum, nu ai pricepe nimic din ce parcurgi cu privirea, ca si cate un autor enervat de poticnelile tale, sunt ultimii prieteni care ti-au mai ramas.
Este o iluzie, totusi, fiindca nu ii ai nici pe ei. Dar stii ca minunatii tai cititori ori au trecut prin lume inainte ca tu sa te nasti, ori mai asteapta inca in virtualitatea pura intruparea intr-o viata terestra. Jocul critico-literar dobandeste astfel o alonja metafizica, parand sa te flateze.
E bine. Sa mai tresar o data, de doua sau de noua ori… De cate ori imi vine… Va fi cum trebuie sa fie. Si la vara – cald… – Fragment din Precuvantare
Poate a sosit momentul cand critica ar trebui sa se multumeasca a fi simplul ecou scris al unei tresariri; nici mai mult, nici mai putin… – Ovidiu Pecican
De la critica la critica nu e decat un pas. Si lucrurile stau astfel pentru ca tot un pas desparte si o lectura de alta lectura. Ca este vorba despre distante in timp si spatiu ori de altele, de la un nivel la urmatorul, ramane un fapt. Dar astfel stand lucrurile, scrutarea paginii poate conduce la reactii aproape viscerale; emotionale, in orice caz.
…
…M-am gandit, prin urmare, ca poate a sosit momentul cand critica ar trebui sa se multumeasca a fi simplul ecou scris al unei tresariri; nici mai mult, nici mai putin. Ar face oare o asemenea dispunere in peisaj a actului critic o mai buna impresie beneficiarilor lui imediati, jurnalistii literari si autorii? A continua sa crezi ca aceia care vor deschide pagina de critica dintr-o publicatie ori cei ce vor merge cu volumul tau acasa sunt cititorii obisnuiti ai gazetelor literare pare o mare autoiluzionare in momentul de fata. Tirajele scad, si la carti, si la magazinele culturale tiparite, lumea trece indiferenta spre alte tentatii, asa ca ajungi sa te bucuri ca o redactora sefa convinsa in sinea ei ca nu stii sa scrii, ca nu citesti si ca, oricum, nu ai pricepe nimic din ce parcurgi cu privirea, ca si cate un autor enervat de poticnelile tale, sunt ultimii prieteni care ti-au mai ramas.
Este o iluzie, totusi, fiindca nu ii ai nici pe ei. Dar stii ca minunatii tai cititori ori au trecut prin lume inainte ca tu sa te nasti, ori mai asteapta inca in virtualitatea pura intruparea intr-o viata terestra. Jocul critico-literar dobandeste astfel o alonja metafizica, parand sa te flateze.
E bine. Sa mai tresar o data, de doua sau de noua ori… De cate ori imi vine… Va fi cum trebuie sa fie. Si la vara – cald… – Fragment din Precuvantare
Codul cartii: LIM978-606-799-240-3
