La indepartatele mari
Ajunseram
Prea tarziu
Inaintea intunecarii
Doar cat ne-am imaginat
Ca le atingem
Doar cat s’au prefacut
Ca suporta
Mersul nostru pe ape – Virgil Mihaiu
Avem un clar „patent” Virgil Mihaiu, amestec de livresc asimilat, occidentalism (ce redescopera provincia transilvanica drept „parte pentru tot”, de nu chiar „parte din paradis”), o dezinhibata lauda a imanentei oneste, a vazutului cu gust de eternitate fugitiva, a valorilor civilizatiei contemporane. – Adrian Popescu, Steaua, nr. 1, 1997
Aparenta simplitate a limbajului din lirica lui Virgil Mihaiu ascunde o foarte elaborata regie. Dintre echinoxisti, el practica primul, metodic, nu doar notatia prozaica si, in genere, discursul anti-metaforizant, si intertextualismul si autoreferentialitatea. Referintele culturale cunosc diverse moduri de expresie: de la citat la aluzie, pana la perifraza si pastisa unor maniere stilistice. Poezia lui Virgil Mihaiu are distinctie in expresia ei subtil-prozastica, rafinament in „melancolia devitalizata”, cum o numeste Radu G. Teposu, si inteligenta artistica in modul de acomodare a livrescului la real. – Petru Poanta, Dictionar de poeti. Clujul contemporan, Fundatia Culturala Forum, Cluj-Napoca, 1998
Codul cartii: SAC978-606-797-712-5
