Chip de sirena in vis de pescar
Motto: Orice femeie poate fi o sirena
in cautarea barbatului-pescar
Se departase din nou mult prea mult de sat, ispitita de oameni si de chemarea lor misterioasa. Se vor supara iarasi pe ea daca o vor cauta si nu o vor gasi sa se joace in gradina de corali multicolori. I-ar fi placut ca in cautarea lor sa o strige pe nume, dar stia ca acest lucru nu este posibil pentru ca, acolo, in lumea lor, nimeni nu avea nume ci doar anumite sunete specifice pe care le foloseau ca sa se cheme intre ele si nu le putea vorbi despre numele minunat pe care ea, mai norocoasa, il primise de la un pamantean. Ena, Ena! El ii spusese ca pamantenii au astfel de nume pe care le primeau la nastere de la parintii lor. Nastere, parinti… O fascinau aceste notiuni noi aflate de la el, total necunoscute ei pana atunci. In lumea ei ele nu existau si se gandea ca i-ar fi placut sa se nasca, sa aibe o mama si un tata care sa ii poarte de grija. Parca asa spusese el ca se numeau cei doi oameni care cresteau si ingrijeau puiul de om pana ce acesta isi putea purta singur de grija. Sub ape toti locuitorii erau la fel. Nu isi amintea sa fi fost mai mica decat era acum. Cand el o intrebase despre copilarie nu stiuse ce sa ii raspunda. Ce de lucruri frumoase aveau oamenii. Incercase sa ii explice ca in cazul lumii subacvatice lucrurile erau diferite, nu neaparat mai putin frumoase, dar altfel. Acolo, in satul lor, viata era simpla si spectaculoasa, sau cel putin asa i se parea ei. Nu aveau grijile materiale ale oamenilor, se bucurau de mirificele peisaje care iti taiau rasuflarea cu explozia lor de culoare, se zbenguiau printre recifurile de corali, se imprieteneau si se jucau cu bancurile de pesti mari si mici, cu delfinii, explorau epavele de pe fundul marii in cautare de obiecte care mai de care mai ciudate si de neinteles pentru ea sau ceilalti membri ai comunitatii lor. Nu le lipsea nimic. Cantau, dansau, inotau, ieseau pe insule izolate atat cat puteau rezista pe uscat, apoi coborau din nou in adancuri si dormeau direct pe nisipul de pe fundul marii sau pe paturi de alge si alte ierburi marine. Nu imparteau averi, nu aveau dispute, singura lor grija era aceea de a se proteja sa nu fie capturate de marinari sau pescari.
Fragment din cartea „Zbor In Suflet” de Petronela Blebea
„Promisiune
Vrei sa-mi vorbesti, voi veni sa te ascult,
Ti-e teama sa cresti sa devii tot mai mult.
Vrei sa ma intrebi, am sa-ncerc sa-ti raspund,
Vreau doar sa stiu ca ma porti intr-un gand.
?i-as vrea sa cer gandului tau,
Sa ramana la mine mereu,
Caci de-am sa-l las vreodata sa plece,
Dorul de tine nu-mi va mai trece.
As vrea sa cer buzelor tale
Sa imi ofere iarasi o sarutare,
Sa o faca acum si-apoi si maine,
Caci ele stiu cat mi-e de bine.
Asteapta-ma de ma vrei sub clarul de luna,
Risipit peste tot in noaptea senina.
Striga-ma cu iubirea din glasul tau,
Nu-ti fie teama, te gasesc eu.
?tiu sa te caut in noaptea fierbinte,
Stai nu pleca, asteapta cuminte.
Caci voi sosi negresit, pana in zori,
Sa simt cu tine ai iubirii fiori.”
Motto: Orice femeie poate fi o sirena
in cautarea barbatului-pescar
Se departase din nou mult prea mult de sat, ispitita de oameni si de chemarea lor misterioasa. Se vor supara iarasi pe ea daca o vor cauta si nu o vor gasi sa se joace in gradina de corali multicolori. I-ar fi placut ca in cautarea lor sa o strige pe nume, dar stia ca acest lucru nu este posibil pentru ca, acolo, in lumea lor, nimeni nu avea nume ci doar anumite sunete specifice pe care le foloseau ca sa se cheme intre ele si nu le putea vorbi despre numele minunat pe care ea, mai norocoasa, il primise de la un pamantean. Ena, Ena! El ii spusese ca pamantenii au astfel de nume pe care le primeau la nastere de la parintii lor. Nastere, parinti… O fascinau aceste notiuni noi aflate de la el, total necunoscute ei pana atunci. In lumea ei ele nu existau si se gandea ca i-ar fi placut sa se nasca, sa aibe o mama si un tata care sa ii poarte de grija. Parca asa spusese el ca se numeau cei doi oameni care cresteau si ingrijeau puiul de om pana ce acesta isi putea purta singur de grija. Sub ape toti locuitorii erau la fel. Nu isi amintea sa fi fost mai mica decat era acum. Cand el o intrebase despre copilarie nu stiuse ce sa ii raspunda. Ce de lucruri frumoase aveau oamenii. Incercase sa ii explice ca in cazul lumii subacvatice lucrurile erau diferite, nu neaparat mai putin frumoase, dar altfel. Acolo, in satul lor, viata era simpla si spectaculoasa, sau cel putin asa i se parea ei. Nu aveau grijile materiale ale oamenilor, se bucurau de mirificele peisaje care iti taiau rasuflarea cu explozia lor de culoare, se zbenguiau printre recifurile de corali, se imprieteneau si se jucau cu bancurile de pesti mari si mici, cu delfinii, explorau epavele de pe fundul marii in cautare de obiecte care mai de care mai ciudate si de neinteles pentru ea sau ceilalti membri ai comunitatii lor. Nu le lipsea nimic. Cantau, dansau, inotau, ieseau pe insule izolate atat cat puteau rezista pe uscat, apoi coborau din nou in adancuri si dormeau direct pe nisipul de pe fundul marii sau pe paturi de alge si alte ierburi marine. Nu imparteau averi, nu aveau dispute, singura lor grija era aceea de a se proteja sa nu fie capturate de marinari sau pescari.
Fragment din cartea „Zbor In Suflet” de Petronela Blebea
„Promisiune
Vrei sa-mi vorbesti, voi veni sa te ascult,
Ti-e teama sa cresti sa devii tot mai mult.
Vrei sa ma intrebi, am sa-ncerc sa-ti raspund,
Vreau doar sa stiu ca ma porti intr-un gand.
?i-as vrea sa cer gandului tau,
Sa ramana la mine mereu,
Caci de-am sa-l las vreodata sa plece,
Dorul de tine nu-mi va mai trece.
As vrea sa cer buzelor tale
Sa imi ofere iarasi o sarutare,
Sa o faca acum si-apoi si maine,
Caci ele stiu cat mi-e de bine.
Asteapta-ma de ma vrei sub clarul de luna,
Risipit peste tot in noaptea senina.
Striga-ma cu iubirea din glasul tau,
Nu-ti fie teama, te gasesc eu.
?tiu sa te caut in noaptea fierbinte,
Stai nu pleca, asteapta cuminte.
Caci voi sosi negresit, pana in zori,
Sa simt cu tine ai iubirii fiori.”
Codul cartii: LIB978-606-8814-44-5
