Dac-ar fi dupa inima ei, Monica Rohan si-ar pune zilnic, de buna dimineata, „sandalele” de copila si ar porni-o sa zburde „prin baltoace”, ca o veritabila „odrasia a inocentei”. Exultantele si epifaniile acesteia se vad si in citeva apeluri directe ale memoriei, dar se vad mai cu seama in diafanitatea imaginativa si-n stilistica de fragezime a pasajelor de reverie. Cu siguranta candoarea si euforia receptiva constituie fondul funciar al poeziei Monicai, numai ca indata ce se scufunda in apele lustrale ale candorii ea descopera acolo „droaia de mormoloci ai spaimei.” Poemele ei au voluptate contemplativa si participativa, dar aceste premise de reverie sint numaidecit retezate de un insinuant limbaj al cruzimii si de nesfirsite „cirduri de nelinisti”. A intrat o boala si-n lumea Monicai Rohan, panicind-o si terorizind-o. In climat de reverie se petrec, de fapt, traume si suplicii („Bucolica” e, in realitate, un reportaj de sacrificiu) iar „oscioarele poeziei” stau „sub risnita.” Totul se contamineaza de o anumita ferocitate si de panica, astfel incit cele mai pozitive lucruri devin si ele agresive ori traumatizate („Iumina soarelui agonizeaza”, tacerea e „ingrozita”, razele sint „bisturie”, lumina insasi „bate cuie subtiri” in palmele poetei etc.). Ba pina si iubirea „sta amenintatoare”. E un intreg repertoriu de cruzimi care se insinueaza in diafanitatea lumii si in capilarele imaginatiei. Fireste, si poeziei i se „aprind ochii” doar dupa ce a „sorbit litera dupa litera” singele poetei, cum face cu toti romanticii. „Un singe subtire invaluie zarea” unei poezii altminteri genuin predispuse la exultante si la bai de candoare, dar in care „freamatui subtil al stingerii” se anunta mereu prin acest limbaj suplicial si terifiat deodata. Poeme ale inocentei traumatizate scrie Monica Rohan, facind din panica doar insinuanta, nu si retorica. – Al. Cistelecan
Codul cartii: EIK978-606-49-0039-5
