Asa simtit-a Zarathustra

Paul Chetreanu-Don a inteles ca nu poti scrie niciodata ceea ce se numeste biografia lui Nietzsche, pentru simplul fapt ca Nietzsche a incercat din rasputeri si mereu sa zadarniceasca orice incercare a lectorilor sai de a crede acest lucru. Aici, fidelitatea lui Nietzsche fata de propriul sau dicton, acela ca „faptele nu exista, exista doar interpretari”, este remarcabila, cu atat mai mult cu cat Nietzsche a fost de la inceput intotdeauna sensibil la auctorialitatea sa, pe care si-a cultivat-o cu o grija iesita din comun, chiar si pentru un literator-filosof, si pe care a legat-o strans, desi inextricabil, de destinul sau de ganditor. In acest sens, Zarathustra nu este decat, poate, cea mai reusita stradanie a lui Nietzsche de a zadarnici propria biografie.
 

„Adevarul este un aspect subiectiv al fiecarei persoane. Adevarul cuiva nu poate fi valabil in unanimitate. Fiecare isi are adevarul lui (…)”, spune autorul cartii de fata. Nietzsche a inteles iluzia autenticitatii ca adevar pur din mitul platonic al oglinzii: pentru om si ceea ce este omenesc in el, reflectarea in oglinda nu este niciodata expresia adevarului intransigent a „ceea ce este”, ea nu e decat o creatie – in cel mai bun caz, iluzia unui ideal. In locul biografiei, insa, filosoful-scriitor a ingaduit cititorilor sai sa spere intr-o spectrografie, intr-o ghicire necontenita a chipurilor, a fetelor autorului Nietzsche in prisma alambicata a operei sale. – Stefan-Sebastian Maftei, lect. dr., UBB, Facultatea de Istorie si Filosofie, Departamentul de Filosofie

Ce ramane dupa ce trec valurile disociative ale unei flacari de gheata? Dupa Zarathustra, Auschwitz, World Trade Center, Notre-Dame? Exploratorii trebuie sa gaseasca o portita de scapare din noaptea saturniana, care a cazut asupra lumii si o strange intr-un pumn de fier… Cert e ca Paul e unul dintre ei. Nach neuen Meeren… – Stefan Bolea, lect. asoc. dr., UBB, Facultatea de Istorie si Filosofie Premoderna si Romaneasca