SIMPLITATEA: UN PRODUS DE LUX PAR EXCELLENCE
O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relatiilor inutile, a acumularilor inutile, a exuberantelor inutile. Un desavarsit de util spectacol al inutilitatii mondene, moderne si devoratoare, in cautarea fericirii, mereu pe drumuri gresite si lungi, din ce in ce mai lungi, cand bucuria se afla atat de aproape, incat nu reusesti sa o vezi, si lupta impotriva zadarniciei devine, de fapt, o arta secreta.
Eternele articolele de lux (parfumuri si stofe „fine”, sau calatorii „exclusiviste”) au ajuns de o desavarsita banalitate si la indemana oricui, spre disperarea celor bogati – iar situatia s-a raspandit cu repeziciune, transformandu-se in sursa de inspiratie pentru Hollywood (American Psycho sau Fight Club). In epoca in care totul a devenit disponibil oriunde si oricand, industria de lux e obligata sa isi imagineze noi si noi strategii, cum ar fi rarefierea artificiala, cu scopul de a lasa impresia unor produse tot mai greu de obtinut. La Paris, un turist asiatic sau rus isi poate cumpara cel mult doua genti de la Louis Vuitton.
Dorinta de a ramane cu orice pret in apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceza si engleza, ale carei averi s-au transferat catre clasele aflate in ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformarii sociale si economice, prin crearea unor necesitati si a unor ramuri economice inexistente pana atunci.
Luxul de ieri devine necesitatea de maine. Cu granite greu de stabilit.
Abundenta este atributul civilizatiei. De ce ar mai fi nevoie de furculita, daca se poate manca si cu degetele? Nevoia de abundenta reprezinta impulsul fundamental al civilizatiei umane. Din nevoia de a indesa, din timp in timp, ceva in gura s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supravietuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului si ale confruntarii oneste. Din dorinta de a ne apropia trupurile si de a ne bucura de atingerea lor am nascocit iubirea, ce poate fi atat de intensa, incat uneori e capabila sa renunte chiar la propria ei implinire.
De abundenta te poti bucura cu adevarat doar daca nu ai parte de ea tot timpul.
Fragment din cartea „Enciclopedia inutilitatii” de Alexander von Schonburg
„CUTIT PENTRU PESTE
Pestele este gustos, dar are oase si de aceea trebuie mancat cu atentie si pe lumina buna. Potrivit regulii generale – nu se taie cu cutitul ceea ce se poate dumica si cu furculita – pestele, cu exceptia celui consistent, ca pestele-sabie sau tonul, ar trebui mancat doar cu furculita. Dar cum pestele are si oase, s-ar zice ca si cel de-al doilea instrument este util. Asa s-a inventat, in secolul al XIX-lea, cutitul din argint, cu lama boanta si varf incovoiat, special pentru peste.
Si, sa recunoastem, este cat se poate de practic. Dar nu si necesar. Acasa la noi si la multe alte cunostinte de-ale noastre, langa fiecare farfurie se puneau cate doua furculite, pentru peste; si ne descurcam perfect fara vreun instrument special.
A disparut odata cu multe alte rafinamente ale secolului al XIX-lea, cu toate mobilele si obiectele de uz din argint, fildes si sidef, asa cum se pare ca este soarta tuturor pretiozitatilor: starnesc dintr-odata o profunda plictiseala – si atunci se arunca peste bord, de-a valma, atat pedanteriile superflue, cat si lucrurile incercate si trebuincioase. Cutitul pentru peste, accesoriu nevinovat si chiar practic, reprezinta pentru mine semnul unui fatal avant perfectionist si anunta sfarsitul unor formule elegante de baut si de mancat. De aceea prefer in continuare sa mananc pestele cu doua furculite, ramanand astfel pe un taram cultural ferm.”
O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relatiilor inutile, a acumularilor inutile, a exuberantelor inutile. Un desavarsit de util spectacol al inutilitatii mondene, moderne si devoratoare, in cautarea fericirii, mereu pe drumuri gresite si lungi, din ce in ce mai lungi, cand bucuria se afla atat de aproape, incat nu reusesti sa o vezi, si lupta impotriva zadarniciei devine, de fapt, o arta secreta.
Eternele articolele de lux (parfumuri si stofe „fine”, sau calatorii „exclusiviste”) au ajuns de o desavarsita banalitate si la indemana oricui, spre disperarea celor bogati – iar situatia s-a raspandit cu repeziciune, transformandu-se in sursa de inspiratie pentru Hollywood (American Psycho sau Fight Club). In epoca in care totul a devenit disponibil oriunde si oricand, industria de lux e obligata sa isi imagineze noi si noi strategii, cum ar fi rarefierea artificiala, cu scopul de a lasa impresia unor produse tot mai greu de obtinut. La Paris, un turist asiatic sau rus isi poate cumpara cel mult doua genti de la Louis Vuitton.
Dorinta de a ramane cu orice pret in apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceza si engleza, ale carei averi s-au transferat catre clasele aflate in ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformarii sociale si economice, prin crearea unor necesitati si a unor ramuri economice inexistente pana atunci.
Luxul de ieri devine necesitatea de maine. Cu granite greu de stabilit.
Abundenta este atributul civilizatiei. De ce ar mai fi nevoie de furculita, daca se poate manca si cu degetele? Nevoia de abundenta reprezinta impulsul fundamental al civilizatiei umane. Din nevoia de a indesa, din timp in timp, ceva in gura s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supravietuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului si ale confruntarii oneste. Din dorinta de a ne apropia trupurile si de a ne bucura de atingerea lor am nascocit iubirea, ce poate fi atat de intensa, incat uneori e capabila sa renunte chiar la propria ei implinire.
De abundenta te poti bucura cu adevarat doar daca nu ai parte de ea tot timpul.
Fragment din cartea „Enciclopedia inutilitatii” de Alexander von Schonburg
„CUTIT PENTRU PESTE
Pestele este gustos, dar are oase si de aceea trebuie mancat cu atentie si pe lumina buna. Potrivit regulii generale – nu se taie cu cutitul ceea ce se poate dumica si cu furculita – pestele, cu exceptia celui consistent, ca pestele-sabie sau tonul, ar trebui mancat doar cu furculita. Dar cum pestele are si oase, s-ar zice ca si cel de-al doilea instrument este util. Asa s-a inventat, in secolul al XIX-lea, cutitul din argint, cu lama boanta si varf incovoiat, special pentru peste.
Si, sa recunoastem, este cat se poate de practic. Dar nu si necesar. Acasa la noi si la multe alte cunostinte de-ale noastre, langa fiecare farfurie se puneau cate doua furculite, pentru peste; si ne descurcam perfect fara vreun instrument special.
A disparut odata cu multe alte rafinamente ale secolului al XIX-lea, cu toate mobilele si obiectele de uz din argint, fildes si sidef, asa cum se pare ca este soarta tuturor pretiozitatilor: starnesc dintr-odata o profunda plictiseala – si atunci se arunca peste bord, de-a valma, atat pedanteriile superflue, cat si lucrurile incercate si trebuincioase. Cutitul pentru peste, accesoriu nevinovat si chiar practic, reprezinta pentru mine semnul unui fatal avant perfectionist si anunta sfarsitul unor formule elegante de baut si de mancat. De aceea prefer in continuare sa mananc pestele cu doua furculite, ramanand astfel pe un taram cultural ferm.”
Codul cartii: BAR978-606-8564-56-2
