Pentru a comemora genocidul armean, Gaidz Minassian, specialist in istoria Armeniei si Caucazului, profesor la Sciences-Po si jurnalist la Le Monde, a reconstituit, in Visul spulberat al armenilor, aventura unui grup de tineri revolutionari armeni fascinati de modelul francez al Luminilor si hotarati sa lupte pentru propriile drepturi, pentru recunoasterea identitatii lor in cadrul Imperiului Otoman, precum si pentru emanciparea si egalitatea tuturor popoarelor. Proiect ambitios, care pleaca de la mobilizarea politica traditionala si pasnica si sfarseste in radicalizarea armata, ba chiar in terorismul anarhist. Liderul lor emblematic se numea Christapor Mikaelian, unul dintre fondatorii FRA (Federatia Revolutionara Armeana). O parte dintre ei vor cunoaste un destin tragic si vor fi capturati de la primele arestari ale armenilor din Constantinopol, in aprilie 1915, care marcheaza inceputul a trei ani de silnicii… – Jean-Claude PERRIER, L’Orient Litteraire
Armenii au fost masacrati dupa niste metode barbare care tin de secolul al XIX-lea, in numele unui program de modernizare a societatilor destinat sa introduca Europa si Turcia in secolul XX. Poate ca a venit timpul pentru comunitatea internationala sa le aduca un omagiu si sa faca dreptate la inceputul acestui secol XXI, pentru ca toti acesti „sacrificati” ai patriei (Yerkir) sa poata dormi in pace si devotamentul lor sa fie in sfarsit recunoscut de Istorie sau sa capete un sens in dezvoltarea umanitatii. Atata timp cat lumea, si in primul rand Turcia, nu recunoaste genocidul din 1915 – aceasta crima care leaga o ramura a omenirii de pamantul sau -, Yerkirul nu-si va relua Istoria. Pana atunci, armenii trebuie sa se straduiasca sa iasa din imaginar si sa faca din Yerkir nu un loc memorial intangibil, ci un spatiu real. Astfel, in loc sa se blocheze intr-o postura de victima care nu se mai justifica – fiindca e sterila si fara efect -, aceasta revenire la real ii invita pe armeni sa inscrie sacrificiul acestor generatii de combatanti si de intelectuali pe lista universala a popoarelor care lupta pentru Libertate. – Gaidz MINASSIAN
Traducere de Elena Bulai.
Fragment din cartea „1915: Visul spulberat al armenilor” de Gaidz Minassian
„Raffi, care trimite stiri din Iran. Dupa o sedere in satul Agulis, in 1875, Raffi se stabileste la Tbilisi si devine mana dreapta a lui Krikor Ardzruni. Aici isi va scrie cele mai mari romane ale sale…
Nepasatorul Constantinopol nu ramane strain de aceasta agitatie. De la venirea lui Hrimian Hairik in fruntea Patriarhiei, luptele dintre liberali si conservatori se cristalizeaza in jurul situatiei grele a armenilor din provincii. Sustinut de liberali si de tanara generatie de scriitori cuceriti de ideile lui Montesquieu, Rousseau si Diderot, Hrimian Hairik se loveste de un front ultraconservator, ostil fata de discursul sau nationalist si metodele sale, pe care le considera nepotrivite fata de sultan. In realitate, clasa superioara armeana si ierarhia clericala nu-si ascund neincrederea in ceea ce-l priveste: l-au considerat mereu un eretic, pe el, care s-a facut calugar tarziu, dupa moartea sotiei si a fiicei lui. La presiunea lor, el trebuie sa demisioneze din functiile sale in 1873 si sa se intoarca la Van. Il inlocuieste un nou patriarh: Nerses Varjabedian (1837-1884), cu o fire mai calma, dar, in realitate, impartasind aceleasi idei ca predecesorul sau. Caci Hrimian Hairik a marcat profund constiintele cetatenilor armeni, in asa masura incat mai multi intelectuali isi insusesc ideea de a merge Catre Armenia (Depi Hayastan) si cheama la desteptare, apasand pe coarda nationala a unui popor divizat.
Printre ei, francofonul si francofilul Magardici Portukalian (1848-1921) se face cunoscut prin denuntarea despotismului proprietarilor funciari armeni si al aga (stapani) care exploateaza saracia poporului, fara vina in ajutor in viata de zi cu zi. Profesor, ziarist si agitator inspirat de Revolutia Franceza, Magardici Portukalian a cunoscut inchisoarea si exilul. Dar, la intoarcerea in orasul sau natal, Constantinopol, el este mai hotarat ca oricand sa promoveze ideile de progres, pe linia celor intreprinse de Hrimian Hairik.”
Armenii au fost masacrati dupa niste metode barbare care tin de secolul al XIX-lea, in numele unui program de modernizare a societatilor destinat sa introduca Europa si Turcia in secolul XX. Poate ca a venit timpul pentru comunitatea internationala sa le aduca un omagiu si sa faca dreptate la inceputul acestui secol XXI, pentru ca toti acesti „sacrificati” ai patriei (Yerkir) sa poata dormi in pace si devotamentul lor sa fie in sfarsit recunoscut de Istorie sau sa capete un sens in dezvoltarea umanitatii. Atata timp cat lumea, si in primul rand Turcia, nu recunoaste genocidul din 1915 – aceasta crima care leaga o ramura a omenirii de pamantul sau -, Yerkirul nu-si va relua Istoria. Pana atunci, armenii trebuie sa se straduiasca sa iasa din imaginar si sa faca din Yerkir nu un loc memorial intangibil, ci un spatiu real. Astfel, in loc sa se blocheze intr-o postura de victima care nu se mai justifica – fiindca e sterila si fara efect -, aceasta revenire la real ii invita pe armeni sa inscrie sacrificiul acestor generatii de combatanti si de intelectuali pe lista universala a popoarelor care lupta pentru Libertate. – Gaidz MINASSIAN
Traducere de Elena Bulai.
Fragment din cartea „1915: Visul spulberat al armenilor” de Gaidz Minassian
„Raffi, care trimite stiri din Iran. Dupa o sedere in satul Agulis, in 1875, Raffi se stabileste la Tbilisi si devine mana dreapta a lui Krikor Ardzruni. Aici isi va scrie cele mai mari romane ale sale…
Nepasatorul Constantinopol nu ramane strain de aceasta agitatie. De la venirea lui Hrimian Hairik in fruntea Patriarhiei, luptele dintre liberali si conservatori se cristalizeaza in jurul situatiei grele a armenilor din provincii. Sustinut de liberali si de tanara generatie de scriitori cuceriti de ideile lui Montesquieu, Rousseau si Diderot, Hrimian Hairik se loveste de un front ultraconservator, ostil fata de discursul sau nationalist si metodele sale, pe care le considera nepotrivite fata de sultan. In realitate, clasa superioara armeana si ierarhia clericala nu-si ascund neincrederea in ceea ce-l priveste: l-au considerat mereu un eretic, pe el, care s-a facut calugar tarziu, dupa moartea sotiei si a fiicei lui. La presiunea lor, el trebuie sa demisioneze din functiile sale in 1873 si sa se intoarca la Van. Il inlocuieste un nou patriarh: Nerses Varjabedian (1837-1884), cu o fire mai calma, dar, in realitate, impartasind aceleasi idei ca predecesorul sau. Caci Hrimian Hairik a marcat profund constiintele cetatenilor armeni, in asa masura incat mai multi intelectuali isi insusesc ideea de a merge Catre Armenia (Depi Hayastan) si cheama la desteptare, apasand pe coarda nationala a unui popor divizat.
Printre ei, francofonul si francofilul Magardici Portukalian (1848-1921) se face cunoscut prin denuntarea despotismului proprietarilor funciari armeni si al aga (stapani) care exploateaza saracia poporului, fara vina in ajutor in viata de zi cu zi. Profesor, ziarist si agitator inspirat de Revolutia Franceza, Magardici Portukalian a cunoscut inchisoarea si exilul. Dar, la intoarcerea in orasul sau natal, Constantinopol, el este mai hotarat ca oricand sa promoveze ideile de progres, pe linia celor intreprinse de Hrimian Hairik.”
Codul cartii: HUM978-973-50-5551-6
