Povestea celor trei Mascarici – Valeriu Gramatki
Prezentare grafica: Valeriu Malearenco
Fragment din carte:
„Odata, nu chiar demult, cam vreo cincizeci de ani in urma, intr-o oarecare tara, nu pe la noi, ca sa fim mai precisi, traiau trei mascarici. Nu se stie care erau numele lor adevarate, dar ei isi ziceau Krums, Plums si Fidley. Toata averea lor in cea mai mare parte consta din costume de circ si alte rechizite ce le foloseau pentru spectacol si ea incapea in caroseria unui vechi furgon pe care mascaricii il iubeau ca pe un prieten, caci furgonul era pentru ei si casa, si masa, si mijloc de transport, si cabina pentru grim, si scena, mai pe scurt, era un membru egal al micii lor trupe. Al cincilea si de fapt ultimul membru al colectivului de mascarici era un motan alb, mare si pufos, cu numele Bucefal, pe care Krums il gasi ratacind la o margine de drum si il lua cu ei: era un pisicut slab si mic ce mieuna jalnic. In cativa ani motanasul prapadit se prefacu intr-un motan mare si frumos, cu un caracter foarte independent. Mascaricii se straduiau sa-l invete macar cateva trucuri, insa Bucefal ignora toate incercarile lor refuzand sa se supuna oricarei dresari. Unicul lucru cu care cadea el de acord era faptul ca-i permitea lui Krums sa-l imbrace intr-un costum de circ si in timpul spectacolului statea mandru pe acoperisul furgonului, privind cu indulgenta spectatorii. De fapt, Bucefal se mai afirma inca intr-un domeniu: considerand furgonul teritoriul lui propriu, nu permitea nimanui sa se apropie de el. Era de ajuns ca cineva sa se indrepte spre camion, ca pe loc Bucefal ii sarea in intampinare miorlaind salbatic si zgariind cu ghearele pamantul, incat curiosul prefera sa se retraga imediat. „Mai bun paznic ca Bucefal al nostru nu gasesti in lumea intreaga”, ziceau cu mandrie Krums, Plums si Fidley.
Aici se termina prologul nostru si, ca sa nu pierdem timpul, trecem la relatarea acelor evenimente neobisnuite ce au avut loc intr-un orasel provincial spre care se indreptase trupa noastra de circ sa dea spectacol.
Intr-o dimineata insorita de vara vechiul furgon, doldora de cufere cu rechizite, pe care sedeau Krums, Plums si Bucefal, condus de Fidley, unicul lor sofer, ajunse intr-un mic orasel. Orasul ii intampina pe calatori cu o liniste sinistra, neobisnuita pentru o dimineata atat de tarzie. De fapt, din cauza zgomotului produs de motor, Fidley nu remarca aceasta tacere, dar prin fata ochilor i se perinda un tablou foarte ciudat. Pe tot drumul ce trecea prin oras, de la intrare si pana la piata publica centrala, nu era tipenie: nici oameni, nici caini, nici pisici. Parca si pasarile disparusera undeva. ”
Prezentare grafica: Valeriu Malearenco
Fragment din carte:
„Odata, nu chiar demult, cam vreo cincizeci de ani in urma, intr-o oarecare tara, nu pe la noi, ca sa fim mai precisi, traiau trei mascarici. Nu se stie care erau numele lor adevarate, dar ei isi ziceau Krums, Plums si Fidley. Toata averea lor in cea mai mare parte consta din costume de circ si alte rechizite ce le foloseau pentru spectacol si ea incapea in caroseria unui vechi furgon pe care mascaricii il iubeau ca pe un prieten, caci furgonul era pentru ei si casa, si masa, si mijloc de transport, si cabina pentru grim, si scena, mai pe scurt, era un membru egal al micii lor trupe. Al cincilea si de fapt ultimul membru al colectivului de mascarici era un motan alb, mare si pufos, cu numele Bucefal, pe care Krums il gasi ratacind la o margine de drum si il lua cu ei: era un pisicut slab si mic ce mieuna jalnic. In cativa ani motanasul prapadit se prefacu intr-un motan mare si frumos, cu un caracter foarte independent. Mascaricii se straduiau sa-l invete macar cateva trucuri, insa Bucefal ignora toate incercarile lor refuzand sa se supuna oricarei dresari. Unicul lucru cu care cadea el de acord era faptul ca-i permitea lui Krums sa-l imbrace intr-un costum de circ si in timpul spectacolului statea mandru pe acoperisul furgonului, privind cu indulgenta spectatorii. De fapt, Bucefal se mai afirma inca intr-un domeniu: considerand furgonul teritoriul lui propriu, nu permitea nimanui sa se apropie de el. Era de ajuns ca cineva sa se indrepte spre camion, ca pe loc Bucefal ii sarea in intampinare miorlaind salbatic si zgariind cu ghearele pamantul, incat curiosul prefera sa se retraga imediat. „Mai bun paznic ca Bucefal al nostru nu gasesti in lumea intreaga”, ziceau cu mandrie Krums, Plums si Fidley.
Aici se termina prologul nostru si, ca sa nu pierdem timpul, trecem la relatarea acelor evenimente neobisnuite ce au avut loc intr-un orasel provincial spre care se indreptase trupa noastra de circ sa dea spectacol.
Intr-o dimineata insorita de vara vechiul furgon, doldora de cufere cu rechizite, pe care sedeau Krums, Plums si Bucefal, condus de Fidley, unicul lor sofer, ajunse intr-un mic orasel. Orasul ii intampina pe calatori cu o liniste sinistra, neobisnuita pentru o dimineata atat de tarzie. De fapt, din cauza zgomotului produs de motor, Fidley nu remarca aceasta tacere, dar prin fata ochilor i se perinda un tablou foarte ciudat. Pe tot drumul ce trecea prin oras, de la intrare si pana la piata publica centrala, nu era tipenie: nici oameni, nici caini, nici pisici. Parca si pasarile disparusera undeva. ”
Codul cartii: SIL978-9975-103-33-6
