O mica printesa Vol.1

O mica printesa, romanul lui Frances Hodgson Burnett a aparut in 1905 si este una dintre cartile pentru copii din care se desprind la fel de multe invataminte si pentru adulti, indiferent de momentul lecturii. Povestea micutei Sara Crewe, care ajunge saraca dupa ce tatal ei pierde intreaga avere, a devenit deja clasica.
Povestea trista si cu mare incarcatura dramatica, insufla speranta si increderea ca, orice s-ar intampla, nu suntem singuri si intotdeauna vom gasi alinare in puterea miraculoasa a imaginatiei.
Sara Crewe este orfana de mama si este crescuta de tatal ei, un intreprinzator cu afaceri prospere in India. Ea si-a petrecut prima parte a copilariei in India, dar in urma unor imprejurari nefavorabile cei doi au fost nevoiti sa se reintoarca la Londra. Aici micuta Sara este inscrisa la o scoala de domnisoare condusa de o anume Miss Minchin. Directoarea va fi personajul negativ al cartii, o femeie severa si lipsita de compasiune, dar in schimb oportunista in ceea ce priveste avantajele de pe urma statutului social al elevelor sale.
Viata Sarei se va schimba considerabil in momentul in care primeste vestea mortii tatalui ei. Din mica printesa cum era poreclita de fetele de la scoala si alintata de tatal sau, ea va deveni cersetoarea scolii. Miss Minchin va lua decizia de a o pastra in scoala dar cu niste conditii deosebit de nedrepte pentru o fetita de unsprezece ani. Astfel ca pentru a mai putea participa la ore va fi obligata sa faca toate cumparaturile si comisioanele angajatilor scolii indiferent de vremea de afara sau de starea ei de sanatate. Insa norocul ii va surade micutei care va ajunge in grija partenerului de afaceri al tatalui ei, ea reusind sa isi recapete viata de printesa pe care o pierduse.
Fragment din cartea O mica printesa, volumul I, de Frances Hodgson Burnett
„Cele mici, care fusesera obisnuite sa fie dispretuite si sa li se dea ordine de catre domnisoarele mai mari, de zece sau doisprezece ani, nu aveau niciun motiv sa se planga din pricina fetei invidiate de toata lumea. Sara era afectuoasa ca o mama, iar atunci cand o fata cadea si se ranea la genunchi ea venea fuga si o ajuta sa se ridice, mangaind-o sau scotand din buzunar vreo bomboana sau altceva care sa-i aline durerea. Nu le alunga niciodata din calea ei, si nici nu radea, si nu le umilea deloc pentru ca erau mai mici ca ea.
– Daca ai doar patru ani, asta e, doar atat ai, ii zisese ea odata Laviniei cu asprime cand aceasta o pocnise pe Lottie si-o facuse „mormoloc”. Dar o sa faci si tu cinci la anul si mai apoi sase. Si peste saisprezece ani o sa ai douazeci, zise ea cu o privire incarcata de repros.
– Mai sa fie – zisese Lavinia ce bine stim sa calculam! De fapt era cat se poate de sigur ca si ea mai avea tot atat pana la implinirea aceleiasi varste – o varsta la care abia indraznea sa viseze cineva.
Astfel ca fetitele mai mici o adorau pe Sara. Nu o data daduse ea cate un ceai special pentru ele in camera sa.
Si se jucasera cu Emily si folosisera serviciul ei de ceai pictat cu floricele albastre in care era ceai superindulcit. Niciuna dintre ele nu mai vazuse pana atunci un serviciu de ceai adevarat pentru papusi. Din acea dupa-amiaza, Sara fu privita ca o adevarata zana buna de catre intreaga clasa ce abia buchisea alfabetul.
Lottie Leigh o diviniza intr-o asemenea masura incat, daca Sara nu ar fi fost atat de afectuoasa, i s-ar fi parut de-a dreptul plictisitoare.
Lottie fusese trimisa la scoala de catre un tata tanar si aventurier, care nu-si putuse inchipui ce altceva sa faca cu ea. Mama ei murise si pentru ca fetita fusese tratata ca o papusa preferata sau o maimutica rasfatata inca de la nastere, devenise o micuta insuportabila.”