Transformarea in sistem a mariajului dintre politica si stiinta are in Romania un an de nastere: 1970. Este anul formarii la initiativa lui Ceausescu a Academiei de Stiinte Sociale si Politice. In absenta unei viziuni complexe de functionare a noului tip de stat imaginat de Ceausescu, dar si ca urmare a concentrarii totale a puterii in mainile acestuia, coridoarele puterii erau scena unor lupte acerbe intre diversele aripi ale nomenclaturii. Stiinta de partid nu a facut exceptie. Policentrismul academic – existenta mai multor institutii cu atributii asemanatoare, unele create de Ceausescu (ASSP, Institutul de Studii Social-Politice al CC al PCR, Academia Stefan Gheorghiu) -, fenomen tipic unui stat care functiona in baza „indicatiilor” liderului, nu ascundea o deosebire fundamentala de vederi intre actorii sai. Simbioza dintre activistul de partid si omul de stiinta reusise. In numai cativa ani de la inceputul reformelor ceausiste, nomenclatura de partid s-a umplut de academicieni si de profesori universitari cu specializari incerte si competente neverificate in afara forurilor de partid.
O analiza minutioasa despre mecanismele propagandei si cei care le-au inventat. Nu e o carte de istorie, e (aproape) un roman politist. – Matei Martin, Dilema Veche
O poveste a acestei reductii – ideologice, de substanta totalitara -, una dintre naratiunile cele mai relevante ale comunismului ceausist, cu reverberatii evidente si foarte puternice azi. – Cristian Patrasconiu, Revista 22
Codul cartii: LIT978-606-33-7375-6
