Pachinko

BESTSELLER New York Times, USA Today, Wall Street Journal si Washington Post

Finalist National Book Award

Finalist Dayton Literary Peace Prize

Patru generatii de imigranti coreeni infrunta destinul in Japonia secolului XX

Povestea incepe cu Sunja, care isi dezonoreaza familia saraca din cauza unei sarcini neasteptate. Parasita de iubit, tanara e salvata de barbatul care o ia de sotie si o duce in Japonia.

Iata punctul de plecare al romanului Pachinko, o saga emotionanta a unei familii exceptionale, exilate si prinse in malaxorul indiferent al istoriei. Si, de asemenea, al unei reflectii despre descoperirea propriei identitati, despre puterea radacinilor adanci si despre forta credintei si a familiei.

O poveste frumos faurita despre dragoste, pierdere, hotarare, noroc si perseverenta. – Library Journal

O meditatie impresionanta despre ce sacrifica imigrantii pentru a-si construi un camin. Cartea aceasta confirma locul lui Min Jin Lee printre cei mai buni romancieri ai nostri. – Junot Diaz

Luminos si puternic. – Junot Diaz

Fragment din cartea „Pachinko” de Min Jin Lee:

„Era a doua saptamana din iunie. Sunja isi ispravise cumparaturile si mergea spre casa, cu cate un cos plin agatat de incheietura fiecarui brat. Trei elevi de liceu japonezi, cu sacourile uniformei descheiate, se duceau in port, la pescuit. Fiind prea cald, baietii chiulisera de la scoala. Cand au vazut-o pe Sunja, care se indrepta spre feribotul cu directia Yeongdo, au incercuit-o chicotind, iar unul dintre ei, slab, palid si mai inalt decat ceilalti, i-a smuls din cos un pepene galben, mare, si l-a aruncat peste capul ei spre prietenii lui.

– Dati-mi-l inapoi! le-a spus ea calm, in coreeana, sperand ca nu vor urca si ei pe feribot.
Astfel de incidente erau dese pe continent, dar in Yeongdo erau mai putini japonezi. Sunja stia ca e imporrtant sa fugi cat poti de necazuri. Elevii japonezi ii tachinau pe copiii coreeni si din cand in cand si invers. Micutii coreeni erau sfatuiti sa nu se plimbe singuri pe strada, dar ea avea saisprezece ani si era o fata puternica. A presupus ca baietii japonezi au confundat-o cu cineva mai mic, asa ca a incercat sa le vorbeasca mai autoritar.
– Ce? Ce-a zis? au chicotit ei in japoneza. Nu intelegem ce spui, tarfa puturoasa.
Sunja s-a uitat in jur, dar nimeni nu parea sa vada incidentul. Luntrasul de langa feribot statea de vorba cu alti doi barbati, iar ajumma de langa piata isi vedeau de treaba.
– Dati-mi-l inapoi acum! le-a cerut ea pe un ton serios si a intins mana dreapta.
Cosul ii atarna de incheietura cotului si ii era din ce in ce mai greu sa-si mentina echilibrul. Se uita fix in ochii slabanogului, cu un cap mai inalt decat ea.
Agresorii radeau si continuau sa bolboroseasca in japoneza, iar Sunja nu-i intelegea. Doi dintre ei aruncau pepenele de colo pana colo, in timp ce al treilea scotocea prin cosul pe care fata-l tinea in mana stanga si pe care acum se temea sa-l puna jos.
Erau aproape de-o seama cu ea sau poate chiar mai tineri, dar erau in forma si plini de o energie imprevizibila.”