Cu cativa ani in urma, niste copii din Saes si-au convins profesoara sa mearga cu ei la rau, sa-i arate balaurul care se ascunde acolo. Dar, de data aceasta, balaurul n-a aparut. Au facut galagie, au batut din palme, l-au chemat, dar degeaba. Asemanatori serpilor, dar mai mari si nazdravani, balaurii stau pe langa ape. Fie ca fura o intreaga fantana si lasa insetata imparatia pana la venirea unui voinic, care pica exact la momentul in care imparatului urmeaza sa-si sacrifice fata pentru a rascumpara pretioasa apa; fie ca aduc norii negrii de ploaie (in legendele romanesti sunt calariti de Solomonari – un fel de vraci initiati in tainele meteorologiei, pe care le descifreaza din cartea ramasa de la pre-inteleptul Somon), sau ca salasluiesc in rauri – fluviile insele sunt asemanate unui balaur – ei pazesc, de fapt, porti de intrare in alte lumi. Caci apa circula peste tot, si aici, si dincolo. Toate raurile pamantului se varsa in Apa Sambetei. Ea se formeaza la confluenta marilor fluvii ale Paradisului, ajunge pana in Iad, apoi se intoarce si inconjoara pamantul ca un brau. Legenda aceasta circula, si ea, printre romanii din Podisul Hartibaciului. Nu stim daca si printre copii din Saes, dar ceva, ceva, tot stiau ei. Cat despre balauri, care in traditia populara nu sunt cu totul rai, se pare ca in ultima vreme au inceput sa se ascunda. – Balauri si ape
Codul cartii: MTX978-606-93400-4-2
