Cu Apus de soare, arta lui Panait Istrati coboara, s-ar zice, pana la „apunere”. Ne sprijinim iarasi pe autoritatea aprecierilor lui Romain Rolland. Citindu-i cartea in manuscris, in scrisoarea din 5 ianuarie 1935 ii marturisea ca i se pare: „de la un capat la celalalt o reusita mai mica decat volumul precedent” ( Rasarit de soare), cu toate ca se grabea sa descopere momente „inalte”, in primul rand in paginile „nemuritoare asupra prieteniei”, cu care se deschide ultimul capitol. Diagnosticul e exact, desi corespondenta reluandu-se dupa o perioada de cativa ani, in care timp relatiile dintre ei fusesera rupte, Romain Rolland isi expune poate parerile cu mai multa precautie, imbracandu-si criticile sub forme cat mai galante. Peste doua zile (7 ianuarie 1935), Istrati primea o carte postala in care fostul sau mentor se scuza ca a uitat sa vorbeasca despre capitolul cu Shakespeare. „Este de o verva uimitoare – de un comic natural si irezistibil. Imi pare bine ca iti pastrezi totdeauna, in cele mai grele incercari, acest umor.” – Al. Oprea
Codul cartii: HFF978-606-46-0989-2
